Categories: Comunitate

Fondurile de mediu așează comuna Băcia pe harta verde

Magdalena Șerban

Cu toate că la ora actuală lumea e încă sceptică în ce privește utilitatea implementării stațiilor de încărcare electrică mai cu seamă în mediul rural, viitorul va fi unul verde, iar cei care nu pun bazele în prezent vor avea de pă­timit în anii ce urmează. Conducerea administrativă din Băcia, în contextul în care își dorește dezvoltarea la un alt nivel față de cel practicat până acum, s-a pregătit din timp. Astfel, recent a primit undă verde de la Administrația Fondului de Mediu (AFM) pentru trei stații de încărcare pentru care a depus cerere de finanțare.

Vremurile se schimbă, tehnologia evoluează
„Am fost notificați cum că ne-a fost aprobată finanțarea din Fonduri de Mediu pentru trei stații de încărcare electrică, cu câte două puncte fiecare. Două stații vor fi implementate în Băcia și una în satul Tâmpa. Sunt poziționate în imediata apropiere a posturilor trafo, tocmai pentru a întruni condițiile teh­nice cerute pentru eligibilitate. Mo­men­tan, la nivel local nu avem o pondere majoră a mașinilor electrice, dar sunt și oameni care au achiziționat deja, iar alții au în plan să schimbe mașina veche sau pur și simplu să cumpere una electrică. Orientându-ne în direcția spre care se îndreaptă proiectele viitoare și opor­tu­nitățile europene care vor veni cu noi condiționări pe care noi, ca primării, trebuie să le îndeplinim dacă vrem să atragem bani pentru comunitățile noastre, acest demers chiar va culege roadele în anii viitori, cu precădere. Și noi avem de gând ca atunci când o să schimbăm mașina primăriei să mizăm tot pe una electrică. Microbuzele șco­lare încă sunt bune și nu trebuie schim­bate, dar și lor le va veni vremea”, a transmis primarul din Băcia, Florin Alba (foto). Și nu mai departe, în condițiile în care guvernanții au ieșit la rampă cu ideea de a reînnoi parcul auto școlar din România, dotându-l cu microbuze elec­trice și arătându-se tranșanți legat de cei care nu dețin stații de încărcare, tot mai mulți edili optează pentru sus­ți­ne­rea unor astfel de puncte verzi. Con­form prevederilor, prin AFM s-au fi­nan­țat staţiile de reîncărcare formate din minimum două puncte alimentate de acelaşi punct de livrare din reţeaua pu­blică de distribuţie, dintre care unul va permite încărcarea în curent continuu la o putere ≥ 50 kW şi celălalt va permite încărcarea în curent alternativ la o putere ≥ 22 kW a vehiculelor electrice. Treptat, se pare că se fac pași către apariția unor nevoi noi din partea populației (localnici, vizitatori, turiști, etc), pe care conducerile publice tre­buie să fie pregătite să le onoreze.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

7 ore ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

8 ore ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

10 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

o zi ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

o zi ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

o zi ago