Întâlnirea are loc urmare a demersurilor susținute de președintele Consiliului Județean Hunedoara, domnul Laurențiu Nistor (foto), în vederea sprijinirii și susținerii unităților administrativ teritoriale din județul Hunedoara în contextul implementării Programului Regional Vest 2021-2027.
La eveniment vor participa Sorin Maxim, director general ADR Vest, Silvia Stepănescu, director Direcția Helpdesk, Evaluare și Contractare, Corina Panfil și Paul Sbârcea, experți suport tehnic proiecte.
Întâlnirea se va desfășura în sala mică de ședințe a Consiliului Județean Hunedoara, conform următorului program:
Unitățile administrativ-teritoriale din Valea Jiului vor participa la întâlnirile tehnice de lucru găzduite de Universitatea din Petroșani, miercuri, 15 februarie 2023, după următorul program:
Pentru perioada 2021–2027, în cadrul Programului Regional Vest solicitanții din Regiunea Vest vor putea accesa o gamă largă de intervenții, în cadrul celor 5 Obiective de Politică propuse de Regulamentul Comun al UE privind Fondurile de Coeziune, după cum urmează: O Europă mai competitivă și mai inteligentă; O Europă mai verde, rezilientă, cu emisii reduse de dioxid de carbon; O Europă mai conectată prin dezvoltarea mobilității; O Europă mai socială; O Europă mai aproape de cetățeni.
Programul Regional Vest 2021-2027 poate fi consultat aici: https://adrvest.ro/por-2021-2027/
Biroul de presă al Consiliului Județean Hunedoara
Evenimentul s-a produs astăzi după amiază, iar pentru gestionarea situației de urgență, la fața locului…
Vorbesc gurile rele că un edil din zona noastră s-a enervat rău după ce la…
Nicolas Thomas Philipps, elev la Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” din municipiul Hunedoara Pentru că a…
S.T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru mai multe furturi…
Trei ani de închisoare cu suspendare a primit individa pentru că a jefuit în plină…
Două case din localitatea Săcărâmb, comuna Certeju de Sus, au fost cuprinse, recent, de un…