Flux mare de hunedoreni la ștrandul din Deva

Magdalena Șerban

Ștrandul din Deva este foarte solicitat în această vară, iar asta se întâmplă nu doar în weekend-uri, ci și în cursul săptămânii. Obiectivul se află în administrarea Ser­vi­ciului Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva, respectiv a Serviciului Ad­ministrare Baze Sportive şi de Agre­ment.

Distracție mare la prețuri mici
Aici pot fi găsite trei bazine cu apă, duşuri, cabine de schimb, terase şi puncte de ali­mentaţie publică, terenuri de volei, fotbal, zonă de fitness. Tarifele de acces sunt: in­trare adulţi – 10 lei, intrare copii, elevi, stu­denţi, pensionari – 5 lei, închiriere şezlong – 10 lei. Veteranii de război sau persoanele cu handicap beneficiază de gratuitate. În incintă funcţionează un punct de prim-ajutor de la Crucea Roşie şi un punct de sal­va­mari. Cât privește condițiile, sunt dintre cele mai bune. ,, Pentru a asigura un climat bun, am executat încă din timp reparaţii şi retuşuri prin vopsire, lucrări de mentenanţă etc. Bineînțeles, se fac igienizări constante, se tunde iarba, iar băncile, vestiarele şi grupurile sanitare au fost revizuite şi ele. După cum se ştie, în 2019 au fost montate aparate de clorinare a apei în casa pom­pe­lor. Pe lângă spațiul ofertant, luciul de apă și atmosfera estivală, ne dăm silința să men­ținem interesul celor care vor să-și petreacă zilele însorite lângă apă curată, alături de prieteni și amici. Frecventarea ștrandului e o modalitate de revigorare a tonusului, nu doar a ce­lui fizic, prin înot, cât mai ales a ce­lui psi­hic. Așa că vă aș­teptăm în număr cât mai mare. Vă rugăm doar să respectați nor­mele sanitare im­puse de autorități pe tim­pul pan­de­miei”, a afirmat Irinel Faur (foto), di­rec­torul general al S.P.Î.G.M. Deva. Referitor la orarul de funcționare, trebuie menționat că locația este deschisă de luni până duminică, în intervalul 8:00 – 20:00.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu”  Hunedoara  Deva pentru lecturare în…

9 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele din sudul județului nostru cum că un individ uns cu toate alifiile,…

19 ore ago

Bulina albă

Geanina Marin Diu, profesor la Grădinița PP3 din Petroșani Pentru organizarea unui spectacol caritabil în…

19 ore ago

Bulina neagră

Marius Ș., din municipiul Lupeni Pentru că a fost condamnat la închisoare după ce a…

19 ore ago

Dragoste cu năbădăi între doi foști soți din Vulcan

Ea a invocat faptul că este o victimă a partenerului, că este abuzată fizic și…

19 ore ago

Amintirea unui cântec frânt…

Biblioteca Județeană „Ovid Densu­sianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat un…

19 ore ago