Florin Oancea (PNL): Am pornit în această campanie cu gânduri curate

Sorina Popa

Ieri, Florin Oancea, candidatul PNL la Primăria Deva la alegerile parţiale din 5 noiembrie, şi-a depus candidatura la Biroul Electoral.

“Aştept să pornesc motoarele dezvoltării oraşului”
“Voi fi primarul municipiului Deva în următorii doi ani şi jumătate. Mă bucur că mi-am depus azi candidatura, la început de săptămână, pe o vreme minunată, cu oameni deschişi şi inimoşi. Sunt sigur că îi voi convinge în următoarele săptămâni pe deveni că eu sunt cea mai bună opţiune de primar. Am pornit în această campanie cu gânduri curate. Ştiu care sunt problemele, nevoile devenilor şi am soluţii la ele. Deva este un oraş care în urmă cu câţiva ani avea o dezvoltare mare, era un oraş dinamic. Îmi doresc ca împreună cu devenii să pornesc motoarele dezvoltării municipiului”, a declarat Florin Oancea la ieşirea de la Biroul Electoral de Circumscripţie.

“Îl aştept pe Florin cu un raport”
“Am ţinut să-l întâmpin pe viitorul primar al Devei. Sunt foarte multe lucruri de făcut în primărie. Îl aştept pe Florin ca, după data de 5 noiembrie, după ce va fi validat pe funcţie, pentru că avem multe de făcut. Îi pregătesc un raport ca să ştie care este situaţia în primărie. Sunt convins că devenii vor alege unitatea, continuitatea şi în data de 5 noiembrie ne vom bucura alături de ei, cu primarul Florin Nicolae Oancea”, a spus viceprimarul Devei, Răzvan Mareş, care îl susţine pe Florin Oancea în această campanie electorală pentru fotoliul de primar al municipiului Deva.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se aude prin târg că du­pă ce „conuța penalistă” era să facă implozie când a…

19 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor FC Corvinul Hunedoara Pentru că a oferit suporterilor din Valea Jiului un…

19 ore ago

Bulina neagră

Adonis P., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată după ce…

19 ore ago

Investiție de peste 5 milioane de lei din fonduri europene: Laboratorul de microbiologie al SJU Deva a fost complet modernizat

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva face un pas major în modernizarea infrastructurii medicale. Consiliul…

19 ore ago

Tânăr găsit inconștient la volan, condamnat la închisoare cu executare după ce a procurat droguri din Lupeni

Un tânăr descoperit în stare de in­conștiență la marginea munici­piu­lui Petroșani a fost condamnat de…

19 ore ago