Categories: Actualitate

Florile cântecului popular în Cetatea Devei

Simbolul istoric al Devei găzduieşte sâmbătă, 25 mai 2019, spectacolul de muzică populară ,,Flori de mai în Cetate”. Evenimentul este organizat de Primăria municipiului Deva şi Serviciul Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva în colaborare cu artişti populari.

Iubitorii acestui gen de muzică sunt aşteptaţi începând cu ora 12:00, în incinta Bastionului de Sud-Est pentru a-i asculta pe îndrăgiţii interpreţi: Mihai Cetean, Teodora Petruţ, Raluca Nicoară, Denisa Neag şi Gabriel Jurjiu-Ţandrău. Evenimentul aflat la prima ediţie şi organizat de municipalitate are ca scop promovarea tradiţiilor folclorice, a artiştilor consacraţi şi a tinerelor talente, dar şi a fortăreţei medievale care străjuieşte oraşul nostru. Intrarea la spectacol este liberă. (D.G.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că au început deja ne­gocierile subterane pen­tru o primărie din județ. Cică sunt…

2 zile ago

Bulina albă

Sebastian Buțu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Pentru că…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian A. acuzat de furt Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat că…

2 zile ago