Categories: Actualitate

Fitness în aer liber la Pădurea Bejan

Oana Mihnea

Dacă tot ne permite vremea frumoasă de afară, ar trebui să petrecem cât mai mult timp în aer liber. La asta s-a gândit şi un antrenor personal de fitness din Deva, care a pus în practică o idee inedită. În fiecaze zi de duminică, la Pădurea Bejan din Deva, acesta oferă antrenamente gratuite doritorilor.
Totul a început de la o întâmplare nefericită. „Am ideea asta din anul 2010, din momentul când mă aflam în spital pentru recuperare după un accident de motocicletă. Am pierdut atunci 19 kilograme, a fost o perioadă foarte grea pentru mine, atât fizic, cât şi psihic. Cu timpul, văzând că am reuşit să mă recuperez, mi-am dat seama că oricine poate să facă la fel. Am ales să fac acest antrenament în aer liber, pentru că este foarte important ca oamenii să facă mişcare într-un cadru organizat, să beneficieze de aer ozonat şi să se reintegreze în natură. În ultima perioadă, atât oamenii în vârstă cât şi cei tineri petrec foarte mult timp în casă sau la birou. Tot ce facem noi aici este sănătate. Antrenamentele în mod organizat la Pădurea Bejan le-am început în a doua jumătate a lunii mai“, a declarat Florin Andrei, antrenor personal de fitness.
În fiecare duminică, aproximativ 40 de oameni vin la programul de antrenament „FitIntense“, care este gratuit. „Acum trei săptămâni am avut o participare mai numeroasă, în jur de 70 de persoane. Nu vin doar tineri, am venit şi persoane mai în vârstă. Cei care doresc să ni se alăture, pot să intre online pe www.fitintense.com sau pe Facebook, pentru mai multe detalii. Facem exerciţii care sunt similare cu cele de instrucţie militară, dar sunt puţin mai domoale şi sunt calculate astfel încât oamenii să dobândească întâi de toate sănătate, condiţie fizică şi bună dispoziţie. Folosim şi echipamente mai neconvenţionale, cauciucuri, frânghii, jaloane, pe care nu le pot folosi într-o sală de fitness. O să fim la Pădurea Bejan până la începutul lunii septembrie“, a adăugat Florin Andrei.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

o oră ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

22 de ore ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

22 de ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…

22 de ore ago

Și-a atacat fostul socru cu o lopată pe stradă. Judecătoria Petroșani a dat undă verde pentru începerea procesului

Un bărbat din Petrila va fi judecat pentru lovire și alte violențe, după ce și-a…

22 de ore ago

A început contractarea utilizatorilor serviciului de salubrizare!

Magdalna Șerban SUPERCOM a început contractarea uti­lizatorilor serviciului de salubrizare din Zonele 1 Brad, 2…

22 de ore ago