Categories: ActualitateFlash

Firma falimentară a lui Simota a pierdut contractul pentru grădiniţă

Maximilian Gânju

În ceasul al XIII-lea, municipalitatea şi beneficiarul obiectivului au reziliat contractul cu o societate a lui Alin Simota (foto), prin care se construia o grădiniţă peste drum de sediul Primăriei Petroşani. Firma lui Simota a încasat peste 1,2 milioane de lei pentru lucrările efectuate, însă grădiniţa este doar la stadiul de schelet.
Nu se mai alocă nici un leu
Firma lui Alin Simota, cea care a demarat lucrările la grădiniţa din centrul municipiului Petroşani, a pierdut contractul după ce a intrat în faliment. Prin urmare, actul a fost reziliat, urmând a fi organizată o licitaţie în vederea preluării lucrărilor de către o altă firmă de construcţii. „Contractul cu Şcoala Generală  a fost reziliat de drept, ţinându-se cont de faptul că firma de construcţii care a început lucrările a intrat în faliment. Beneficiarul, respectiv şcoala, a făcut o notificare la lichidator pentru rezilierea de drept a contractului. Urmează să fie demarată procedura pentru organizarea unei licitaţii în vederea preluării lucrărilor. Până atunci, urmează să fie făcută o evaluare a lucrărilor executate precum şi a celor rămase de executat. În grădiniţa din centrul localităţii, până în prezent, ministerul de resort a investit circa 1,25 milioane de lei“, a declarat Marian Popescu, managerul public al municipiului Petroşani. Grădiniţa va rămâne tot neconstruită pentru că Ministerul Educaţiei a anunţat că, în acest an, nu vor fi alocate noi sume de bani pentru continuarea lucrărilor la obiectivul care ar fi urmat să asigure 200 de locuri pentru preşcolarii din localitate. Bani nu vor fi acordaţi nici pentru finalizarea bazinului de înot de la Şcoala Generală nr. 5 din Cartierul Aeroport. „Am fost înştiinţaţi că în acest an nu vom mai primi bani pentru dezvoltarea infrastructurii şcolare din localitate. Respectiv, nici pentru grădiniţă şi nici pentru bazinul de înot de la Şcoala Generală numărul 5, din Cartierul Aeroport”, a declarat Nicu Taşcă, purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Petroşani. Finalizarea lucrărilor la cele două obiective şcolare din Petroşani ar mai avea nevoie de 1,5, respectiv 2,3 milioane de lei.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din târg șușo­tesc intens pe la colțuri des­pre un funcționar care a ui­tat…

46 de minute ago

Bulina albă

Valeriu Butulescu, reputat poet și prozator din Petroșani Pentru organizarea unui simpozion dedicat marelui Constantin…

47 de minute ago

Bulina neagră

Andrei M., din Petroșani, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată pentru furt calificat.…

47 de minute ago

Cea mai „scumpă” doză: Un tânăr din Călan, condamnat la o amendă de peste 8.000 de lei pentru două folii de cannabis

Un consumator de droguri din orașul Călan, județul Hunedoara, a fost condamnat de magistrați la…

50 de minute ago

Spitalul din Brad, un loc al speranței și al vindecării. Secția de Obstetrică-Ginecologie devine una etalon

Magdalena Șerban Când conducerea publică și cea a spitalului își dau mâna, rotițele se mișcă…

52 de minute ago