Categories: Actualitate

Firma care a vândut Muzeul Aurului s-a „evaporat” din judeţ

Nicolle Ebner

Surpriză în cazul vânzării Muzeului Aurului din Brad. Patronul, societatea de lichidare IT Management Advisors, şi-a desfiinţat filiala din judeţul Hunedoara, la câteva zile după ce a vândut, pe un pumn de mărunţiş, clădirea muzeului Asociaţiei Ortodoxe „Filocalia”. Cu toate acestea, societatea continuă să-şi desfăşoare activitatea ca lichidator al filialei BradMin. 

Justiţia dă termene îndepărtate
Ieri, a avut loc, la sediul Prefecturii Hunedoara, o şedinţă a Comisiei pentru monitorizarea situaţiei generate de înstrăinarea clădirii Muzeului Aurului din municipiul Brad. În urma discuţiilor purtate, s-a constatat că întăbularea clădirii ca bun al Companiei Minvest Deva nu poate avea loc în acest an, deoarece „pârâtul” nu mai există în judeţ. „Procesul intentat de Compania Minvest Deva lichidatorului filialei BradMin, cel care a vândut muzeul, a fost amânat pentru data de 21 ianuarie 2010. Motivul amânării îl constituie desfiinţarea filialei din judeţul Hunedoara a societăţii IT Management Advisors, lichidatorul filialei Bradmin, desfiinţare care a avut loc în data de 4 septembrie, la puţin timp după ce lichidatorul a vândut un bun care nu era al lui”, declară Daniel Andronache, director general al Companiei Minvest Deva. Acesta a menţionat că a solicitat instanţei să revină asupra termenului, pentru unul mai apropiat. De asemenea, conducerea companiei Minvest Deva a cerut Judecătorului Sindic anularea contractului de vânzare-cumpărare a clădirii Muzeului Aurului din Brad, încheiat între firma lichidatoare şi Fundaţia Filocalia, cerere ce va fi pusă în discuţie într-un prim termen, în data de 24 noiembrie. Tot atunci, se va se discuta şi cererea făcută de Direcţia generală a Finanţelor Publice Hunedoara, de schimbare a lichidatorului filialei BradMin adresată aceluiaşi Judecător Sindic.
Până când nu se va pronunţa instanţa, autorităţile judeţene şi locale nu pot face nimic. Astfel, cu toate că filiala din Deva a SC IT Management Advisors a fost desfiinţată, lichidatorul continuă să-şi desfăşoare activitatea şi vinde pe bandă rulantă activele BradMin.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob Ridzi: Încep lucrările la Stadionul „Petre Libardi”

Stadionul din Petroșani intră într-o nouă etapă. Astăzi a fost prezent la Petroșani Președintele Consiliului…

o zi ago

SPIRIT CIVIC DEMN DE APRECIAT ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA

La data de 1 aprilie 2026, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie a fost îm­pinsă să candideze pen­tru o funcție im­por­tantă,…

2 zile ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…

2 zile ago

Bulina neagră

M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.

2 zile ago