Categories: Actualitate

Finanţare de 40 milioane euro recuperată

Nicolle Ebner

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Costel Avram (foto), a declarat că săptămâna viitoare, împreună cu reprezentanţii SC Apaserv, va avea o ultimă întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Mediului, după care dosarul de finanţare pentru modernizarea şi reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare în zonă, va putea fi trimis la Bruxelles.

Avram nu şi-a pierdut speranţa

„Sper ca acest contract, în valoare de 40 de milioane de euro, în primă fază, să fie semnat la mijlocul lunii septembrie sau cel târziu în octombrie. După ce am scăpat societatea de faliment, în condiţiile în care Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondată cererea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, de intrare în insolvenţă, ne urmăm cursul normal, aşa că reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare în Valea Jiului se va face. Ne aşteptam ca lucrările să înceapă din acest an, dar întârzierea semnării contractului de finanţare a dus la amânarea lor. Cred că, în acest an, vom reuşi să organizăm licitaţia pentru desemnarea constructorului, iar la anul să se demareze investiţia”, a declarat vicepreşedintele CJH, Costel Avram.

Vă reamintim că…

În primăvara acestui an, pentru a nu pierde, din cauza datoriilor, finanţarea europeană de 40 de milioane de euro destinată modernizării reţelei de apă şi canalizare în Valea Jiului, consilierii judeţeni au procedat la „spălarea” SC Apa Serv Valea Jiului de datorii, prin înfiinţarea unei noi societăţi, Nova Serv Valea Jiului SRL Petroşani, căreia i s-a transferat şi mare parte din datoriile istorice ale vechii firmei. În urma divizării, SC Apa Serv Valea Jiului păstrează toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din împrumutul Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) privind finanţarea Proiectului pentru alimentarea cu apă şi protecţia mediului în Valea Jiului, dar este responsabilă şi de implementarea celui mai important program de investiţii în infrastructura de apă şi canalizare din zonă.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Si uite asa - si pastreaza unii masinile de serviciu , "ugerele de muls" , e.t.c.
    Ca doar de-aia-s politicieni ... pentru binele cetateanului , nu-i asa ?!

Recent Posts

Amenajarea unui living perfect funcțional

Livingul este camera pe care o folosesti cel mai mult si pe care o vad…

8 ore ago

COMUNICAT DE PRESĂ. Investiție de peste 28 de milioane de lei pentru un sistem modern de screening și diagnostic la Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad

Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Hunedoara, face un pas decisiv…

16 ore ago

Uneori, graba nu pune în pericol doar vieți omenești…

Astăzi, „radarul” colegilor noștri de la Poliția Orașului Uricani a surprins un participant neașteptat la…

16 ore ago

Tânăr reținut de polițiști după un act de tâlhărie comis asupra concubinei

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au intervenit de urgență în urma unui apel la…

16 ore ago

Protest la Finante. Finanţiştii din Hunedoara au protestat timp de 2 ore. Motivul? Noua lege a salarizării le scade salariile.

Comunicatul de presa de azi al organizatiei noastre, prezentat si in articolul de mai jos:…

20 de ore ago