Adriana Clej
Festivalul Măgura Wave, ajuns la a II-a ediţie, a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute pe platoul de la Măgura Uroiului. Încă de vineri dimineaţă, oamenii au venit la festival, şi-au montat corturile, iar cei mai curajoşi s-au dat cu parapanta. De fapt, fiecare dintre amatorii de rock a găsit o modalitate sau mai multe de a-şi petrece timpul până au început concertele.
După cum am mai spus, anul acesta, au fost prezente la Măgura Wave câteva trupe de peste hotare, mai exact din Austria, Ungaria, Republica Moldova, Italia şi Brazilia. Ca urmare, şi publicul a fost mai numeros decât la ediţia precedentă, câteva sute de persoane, de toate vârstele, urcând pe Măgură pentru a asculta muzică rock. Noutatea a fost că în acest an au fost instalate două scene, pe cea principală evoluând trupele rock, iar pe cea de-a doua a urcat DJ Buvnitz, care a întreţinut atmosfera în primele două nopţi de festival.
Printre trupele care au făcut senzaţie în festival se numără Infected Rain din Moldova, fetele de la Nervosa, din Brazilia, Coroner şi formaţia E-AN-NA, din Sibiu.
Anul acesta, trupa Bucovina a fost aleasă să cânte în încheierea festivalului. Dacă anul trecut, festivalul Măgura Wave a fost o surpriză frumoasă, în acest an, prin prezenţa acestor trupe rock foarte bune şi a celor de peste hotare, manifestarea de la Măgura Uroiului a devenit o certitudine. Aşteptăm cea de a III-a ediţie, deoarece cu siguranţă acest inedit festival rock va continua.
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…