Categories: Actualitate

Festivalul Luminii, la Deva

Mâine, sâmbătă, începând cu ora 18.00, în Parcul Cetăţii din Deva va avea loc a VII-a ediţie a Festivalului Luminii. Evenimentul este organizat de Cercetaşii României, filiala din Deva, cu sprijinul primăriei municipiului şi Centrului Cultural Drăgan Muntean.

Pe aleile parcului vor fi amplasate câteva mii de gulguţe şi structuri de gulguţe. În cadrul manifestării vor ţine recitaluri artişti locali. De asemenea, vor fi organizate ateliere de mandale, pălmuţe colorate, pictură pe pânză, gânduri bune, schimburi de cărţi şi multe alte surprize din partea organizatorilor. (Adriana Clej)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că între doi colegi din­tr-o unitate sanitară s-a înfiripat o poveste de…

3 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Marin, elev în clasa a XII-a din Orăștie Pentru că a obținut nota 10…

3 ore ago

Bulina neagră

Constantin H., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost reținut, după ce nu a respectat…

3 ore ago

Câți oameni pleacă de la Primăria Deva, după reforma lui Bolojan

Măsurile impuse de Ordonanța 7/2026 obligă autoritățile locale să reducă 30% din posturi până pe…

3 ore ago

Cine sunt firmele din „Mafia deșeurilor”, percheziționate recent

„Mafia deșeurilor” din România a fost zguduită, după ce, zilele trecute au fost efectuate zeci…

3 ore ago

Tată terorizat, fiu recalcitrant chiar și în sala de judecată

Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani a cerut instanței emiterea unui ordin de protecție împotriva…

3 ore ago