Categories: Sport

Festivalul „speranţelor” din gimnastică

Ciprian Marinuţ

Gimnaste junioare cu vârste între şapte şi 15 ani, din 11 ţări, vor participa, mâine, la Sala Sporturilor din Deva, la competiţia „DCMT Internaţional – Cupa Cetăţii” şi la trofeul „Cupa Kids”, întreceri organizate de fosta mare campioană Gina Gogean.

Competiţie veche, cu faţă nouă

„DCMT Internaţional – Cupa Cetăţii” este noua variantă a Cupei „DCMT” şi va alinia la start aproximativ 50 de sportive, cu vârste între 11 şi 15 ani, de la cluburi din Serbia, Ungaria, Austria, Italia, Cehia, Croaţia, Slovenia, Polonia şi România (CNS – CSS Cetate Deva). Concursul va avea loc la Sala Sporturilor între orele 14.00 şi 18.30. „Cupa DCMT continuă să existe, deşi judeţul Hunedoara s-a retras din euroregiunea Dunăre – Criş – Mureş – Tisa. Din acest an, vom avea o formulă mai internaţionalizată şi mai extinsă. Cluburile din euroregiunea DCMT vor avea ca partenere de întrecere cluburi din alte ţări europene, iar competiţia se va numi DCMT Internaţional – Cupa Cetăţii”, a precizat Gina Gogean, principala organizatoare a întrecerii.

Întrecere unicat în România

„Cupa Kids”, întrecerea care va avea loc în deschiderea „DCMT Internaţional – Cupa Cetăţii”, între orele 10.00 şi 13.30, va avea la start 30 de competitoare la gimnastică artistică şi 35 la gimnastică aerobică, cu vârste între şapte şi 10 ani, de la cluburile CSS Sibiu, CSS Cluj, CSM Arad, CSS Petroşani. Competiţia este o premieră în România, întrucât Federaţia nu organizează întreceri pentru gimnastele începătoare. „Competiţia este dedicată debutantelor şi reprezintă un nou proiect de-al meu. Totul a pornit de la ideea de a le oferi şi gimnastelor începătoare posibilitatea să concureze”, a afirmat Gina Gogean.

Întrecerile sunt organizate de Asociaţia Judeţeană de Gimnastică Hunedoara, cu sprijinul C.L. Deva, CNS – CSS Cetate Deva, SCM Deva, DSJ Hunedoara şi al sponsorilor DHS Eurosport, Boromir, Avis 3000, Alpin Lori Alba Brad, SC Vital Suc Natural Băcia, Cumpăna, Alfa Construct Instal şi Remedia.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

RAZIE DE AMPLOARE ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA: ZECI DE AUTOTURISME VERIFICATE ȘI SACȚIUNI CONTRAVENȚIONALE APLICATE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au desfășurat, în cursul nopții trecute, o acțiune de…

2 ore ago

Jandarmii hunedoreni au contribuit la recuperarea și restituirea unui portofel pierdut în municipiul Deva.

În timpul executării misiunilor de menținere a ordinii și siguranței publice în zona Pieței Unirii,…

24 de ore ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII DIN PETRILA, BĂNUIT DE TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE ȘI PORTUL SAU FOLOSIREA FĂRĂ DREPT DE OBIECTE PERICULOASE

Polițiștii din Petrila au intervenit cu promtitudine într-un caz de tulburarea ordinii și liniștii publice…

o zi ago

Bulina albă

Florin Alba, primarul comunei Băcia Pentru multiplele proiecte investiționale câștigate din fonduri nerambursabile.  

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o funcționară de la poa­lele Cetății are o schemă extrem de in­genioasă…

2 zile ago