Categories: Sport

Concursul „DCMT Internaţional – Cupa Cetăţii”

Ciprian Marinuţ

Competiţia de gimnastică „Cupa DCMT” a supravieţuit retragerii judeţului Hunedoara din euroregiunea „Dunăre – Criş – Mureş – Tisa”. Fosta mare campioană Gina Gogean, „sufletul” întrecerii, a internaţionalizat concursul şi a „inventat” în plus, din acest an, şi o secţiune „Kids Cup”, rezervată gimnastelor debutante.

Varianta îmbunătăţită

„Prieteniile” sportive s-au dovedit încă o dată mai trainice decât alianţele de altă natură. Apărută acum opt ani, la iniţiativa fostei mari campioane Gina Gogean, ca efect al creării euroregiunii „Dunăre – Criş – Mureş – Tisa”, competiţia de gimnastică „Cupa DCMT” dovedeşte că este mai trainică decât alianţa respectivă. Astfel, întrecerea sportivă va avea loc şi în 2010, într-o formulă îmbunătăţită, deşi judeţul Hunedoara s-a retras, în acest an, din euroregiunea invocată. „Din punct de vedere sportiv, Cupa DCMT a fost un succes şi era păcat să renunţăm la o competiţie devenită deja de tradiţie, doar pentru că judeţul Hunedoara s-a retras din euroregiunea respectivă. Aşadar, Cupa DCMT continuă să existe, iar din acest an, vom avea o formulă mai internaţionalizată şi mai extinsă. Astfel, cluburile din euroregiunea DCMT vor avea ca partenere de întrecere cluburi din alte ţări europene, iar competiţia se va numi „DCMT Internaţional – Cupa Cetăţii“, a precizat Gina Gogean, principala organizatoare. Competiţia „DCMT Internaţional – Cupa Cetăţii” se va disputa sâmbătă, 15 mai, între orele 14.00 – 18.30, la Sala Sporturilor din Deva şi va alinia la start aproximativ 50 de sportive junioare, cu vârste între 11 şi 15 ani. „Şi-au anunţat prezenţa câte două cluburi din Serbia şi Ungaria, precum şi câte un club din Austria, Italia, Cehia, Croaţia, Slovenia, Polonia şi România (CNS – CSS Cetate Deva). Se va concura pe echipe, în sistemul doi plus unu, şi la individual compus”, a spus Gina Gogean. Întrecerea este organizată de Asociaţia Judeţeană de Gimnastică, cu sprijinul C.L. Deva, C.N.S. – C.S.S. „Cetate” Deva, S.C.M. Deva, D.S.J. Hunedoara şi al sponsorilor DHS Eurosport, Boromir, Avis 3000, Alpin Lori Alba Brad, SC Vital Suc Natural Băcia, Cumpăna, Alfa Construct Instal şi Remedia.

„Cupa Kids”, ediţia I

Tot sâmbătă, între orele 10,00 şi 13,00, în deschiderea concursului „DCMT Internaţional – Cupa Cetăţii”, va avea loc o nouă competiţie „inventată” de Gina Gogean. Este vorba de „Cupa Kids”, care va alinia la start 30 de competitoare la gimnastică artistică şi 35 la gimnastică aerobică, cu vârste între şapte şi 10 ani, de la CSS Sibiu, CSS Cluj, CSM Arad, CSS Petroşani şi C.N.S. – C.S.S. „Cetate” Deva

„Această competiţie dedicată debutantelor reprezintă un nou proiect de-al meu. Totul a pornit de la ideea de a le oferi şi gimnastelor începătoare posibilitatea să concureze, întrucât, în România, Federaţia nu organizează nici un fel de competiţii pentru acest nivel. Iar de concursuri este nevoie, atât pentru ca sportivele să se remarce şi să pornească pe calea performanţei, cât şi pentru a le oferi o motivaţie să muncească la antrenamente”, a afirmat Gina Gogean. Competiţia va cuprinde şi momente demonstrative, oferite de grupe de la două grădiniţe devene, unde se practică gimnastica. Intrarea publicului va fi liberă.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că, parcă e un blestem pe capul u­nora dintre șefii dintr-o…

9 ore ago

Bulina albă

Gelu-Ovidiu Tirian, decanul Facultății de Inginerie Hunedoara Pentru că facultatea pe care o conduce și-a…

9 ore ago

Bulina neagră

C.S., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

9 ore ago

Protest uriaș în educație. Aproximativ 20.000 de sindicaliști sunt așteptați miercuri în București

Anunțul a fost făcut de reprezentanții Federației Sindi­catelor din Educație 'Spiru Haret' și ai Federației…

9 ore ago

Trafic deviat de pe autostrada A1, între nodurile rutiere Dobra şi Holdea!

Pentru realizarea unor reparații la partea carosabilă înainte de recepția finală a obiectivului ”Proiectare și…

9 ore ago

Zeci de percheziții într-un dosar uriaș de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește 50 de milioane de lei

Procurorii DNA Timișoara au de­clan­șat marți o amplă operațiune într-un dosar care vizează suspiciuni de…

9 ore ago