De curând, la Timişoara a avut loc expoziţia Banat Agralim, manifestare organizată de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului, în colaborare cu Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş şi al Primăriei municipiului Timişoara. Printre participanţi s-a aflat şi o delegaţie a Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Hunedoara.
La festivitatea de deschidere a fost prezent, pentru al doilea an consecutiv, ministrul Agriculturii, Petre Daea, absolvent al Universităţii din Timişoara. Ca o noutate, pe lângă oferta bogată de tehnică agricolă, zootehnie sau industrie alimentară, anul acesta accentul s-a pus pe zona de cercetare agricolă. „Din judeţul Hunedoara au luat parte fermieri care au beneficiat de transport gratuit. Aceştia provin din diverse sectoare de activitate şi au fost selectaţi din rândul celor alături de care instituţia noastră a organizat acţiuni tematice, respectiv al reprezentanţilor fermelor-şcoală cu care avem parafate colaborări. S-au putut vedea cele mai noi maşini şi utilaje agricole, aflându-se care sunt tendinţele din industria alimentară şi ce oportunităţi de finanţare a afacerilor există la ora actuală. Pentru a oferi diversitate, pe durata desfăşurării expoziţiei s-au organizat concursuri de echitaţie şi de dresaj canin, demonstraţii în câmp cu maşini şi utilaje agricole, workshopuri cu tematică specifică etc. Astfel de deplasări au rolul de a ne ajuta în stabilirea unor noi contacte comerciale, ne asigură o legătură permanentă cu fermierii şi nu în ultimul rând, reprezintă o poartă de deschidere către tot ceea ce e de actualitate în materie tehnologică, respectiv de strategie practicată în domeniul agricol. Nu suntem la prima participare de acest gen, urmând şi altele, pe parcursul anului”, a declarat Călin Marian, directorul Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Hunedoara.
Zvonurile circulă cu o viteză uluitoare în regiune, unde cârcotașii susțin că angajații unei administrații…
Daria Graur, din Aninoasa Pentru că reprezintă România, Hunedoara și Valea Jiului la Jocurile Olimpice…
Nicoleta V., din municipiul Lupeni Pentru că este acuzată de furt calificat și a fost…
Județul Hunedoara are un nou prefect. Maria Ștefănie a fost numită oficial în funcție de…
Mobilizare masivă a forțelor de ordine în această dimineață. Polițiștii hunedoreni, sub coordonarea structurilor centrale,…
Magdalena Șerban Locuitorii comunei Zam au șansa de a trece la energia verde și de…