Categories: FlashSport

FC Hunedoara a fost eliminată din Cupa României. Au eşuat în Arieş

Ciprian Marinuţ

FC Hunedoara a pus punct aventurii în ediţia 2014-2015 a „Cupei României”, fiind învinsă cu 2-0, ieri, în meciul din deplasare cu Arieşul Turda, contând pentru turul IV al competiţiei. Trupa antrenată de Titi Alexoi a încasat golul doi din penalti şi a evoluat în inferioritate numerică pe finalul meciului, însă nu se poate pune la îndoială victoria echipei clujene.
Start bun, picaj după primul gol
Cu un echipament nou, dar fără doi dintre titulari, întrucât Făgărăşanu şi Tecsi nu au putut fi legitimaţi la timp, FC Hunedoara a muncit mult, dar a fost trădată de lipsa de omogenitate şi experienţă. Bine aşezaţi în teren şi cu o atitudine pozitivă, alb-albaştrii au reuşit o primă repriză foarte bună. Din păcate, ocaziile trupei antrenate de Titi Alexoi au fost irosite cu uşurinţă, iar gazdele au lovit exact atunci când hunedorenii se aşteptau mai puţin. În ultimul minut al primei reprize, Tarcea a profitat din plin de o neatenţie a defensivei hunedorene şi a stabilit scorul pauzei, 1-0. La reluare, FC Hunedoara a încercat să remonteze diferenţa, dar  Blaga (52) şi Găceanu (57) au irosit alte bune ocazii de gol. Şi cum ocaziile se răzbună, Arieşul a beneficiat de un penalti şi şi-a majorat avantajul. Roiu a faultat în careu, iar Puşcaş a transformat cu siguranţă 2-0 (66). Situaţia a inflamat spiritele în tabăra celor de la FC Hunedoara, iar Găceanu a fost eliminat în urma unui fault dur şi a protestelor ce l-au precedat. „Victoria gazdelor este incontestabilă. Noi avem meritul că am reuşit o primă repriză foarte bună, dar din păcate echipa a picat psihic după primul gol. M-a supărat atitudinea unor jucători experimentaţi, care au primit cartonaşe, dar am câştigat câţiva tineri care au făcut o figură frumoasă”, a declarat antrenorul Titi Alexoi.
FC Hunedoara: Dragotă – Roiu (cpt.) (73 Ciumaşu), Geacă, Găceanu, Fl. Olariu – Blaga (73 Ciucurescu), M. Olariu (54 Horvat), Şoit, Trăşcan – Uibariu, F. Pop (65 Grigore).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

2 zile ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

2 zile ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

2 zile ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

2 zile ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

2 zile ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

2 zile ago