Categories: Sport

Farmecul fotbalului mic

Ciprian Marinuţ

Club Jiul Petroşani şi Minerul Aninoasa au continuat şirul victoriilor şi în etapa din week-end şi rămân pe primele două locuri în Liga a IV-a Hunedoara.
Alb-negrii se laudă, în plus, cu promovarea între titulari a doi jucători de 15 ani, iar rosso-nerri răspund cu reuşitele veteranului Sansiro Ciocoi. Fotbalul judeţean iese la rampă, în această săptămână, şi cu penalizarea echipei Victoria Călan, care a părăsit terenul de joc, deoarece componenţii staff-ului tehnic au fost stropiţi cu bere de spectatori.

Titulari la 15 ani
Club Jiul Petroşani a înregistrat a 12-a victorie consecutivă în returul Ligii a IV-a şi se menţine pe primul loc în clasament, la două puncte distanţă de Minerul Uricani. Elevii lui Daniel Huza şi Damian Militaru au făcut instrucţie cu Zarandul Crişcior, de care au dispus cu 7-0. În acest meci, la alb-negrii a jucat titular şi fotbalistul de 15 ani Vlad Tudorache, fiul antrenorului Marin Tudorache. Vlad devine astfel al doilea jucător de 15 ani, titular la Club Jiul, după ce Răzvan Mareş a prins primul 11 încă de la startul returului. „Tudorache a debutat şi a jucat foarte bine. El şi cu Mareş sunt viitorul echipei în prima ligă, unde ne dorim să revenim. Victoria din partida de sâmbătă o dedicăm băieţelului lui Alin Simota”, a spus antrenorul Daniel Huza.
Dacă Club Jiul a câştigat pariul cu promovarea tinerilor, Minerul Uricani l-a readus la rampă pe fostul jucător de Liga I, Sansiro Ciocoi (35 de ani). „Veteranul” rosso-nerrilor a reuşit un eurogol în partida susţinută în deplasare cu Victoria Călan, pe care Minerul a câştigat-o cu 5-2 şi a ajuns la al treilea gol în actualul sezon. Universitatea Petroşani, a treia clasată în Liga a IV-a, s-a mulţumit doar cu un egal, 2-2, în partida disputată, pe teren propriu, cu CS Vulcan şi pare să fi ieşit din cărţile promovării.

Nici cu… bere să nu-i atingi
Comisia de Disciplină a AJF Hunedoara a anunţat, în week-end, că echipa Victoria Călan a pierdut la „masa verde” meciul din deplasare, din etapa precedentă, cu Inter Petrila, pentru că s-a retras de pe teren, în minutul 63, la scorul de 2-0 pentru gazde. Fotbaliştii de la Victoria Călan au părăsit terenul în semn de protest, pentru că un spectator din tribună i-a stropit cu bere pe antrenorii aflaţi pe banca de rezerve. Jocul a fost omologat cu 3-0 în favoarea echipei Inter Petrila, iar Victoria Călan a fost penalizată cu trei puncte. În plus, a fost amendată cu suma de 150 lei, iar Inter Petrila a fost penalizată cu 75 de lei, pentru că nu a interzis introducerea băuturilor alcoolice în incinta stadionului.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Oare pentru ce-i mai plătim? Gurile rele din capitala cu lămpașe ne-au adus în atenție…

11 ore ago

Bulina albă

Maria Iacob-Ridzi, sportivă din Petroșani Pentru că a reușit alături de Sofia Elena Anghel, partenera…

11 ore ago

Bulina neagră

Sorin M., din Lupeni Acuzat de tâlhărie calificată, pentru că judecătorii îl consideră un pericol…

11 ore ago

Complexul energetic „Valea Jiului”: Poşa, director general, Mari­nescu preşedintele C. A.

Reprezentanții Complexului Energetic „Valea Jiului” anunță că s-a terminat procedura de selecție pentru ocuparea funcției…

11 ore ago

Împrumutați bani, dacă vreți să-i pierdeți!

O femeie din Uricani a ajuns la ju­decată după ce a împrumutat unui bărbat din…

11 ore ago

Cățelul Odin, prezent la început de an școlar pe străzile Devei

Ieri, polițiștii au fost prezenți în zona unităților de învățământ și la trecerile pentru pietoni,…

11 ore ago