Categories: Sport

Farmecul fotbalului fãrã patimã

Full GSM s-a impus cu 4-1 în partida cu Sews I Deva, ultima clasată în Seria 1 a Ligii RealSport din cadrul Campionatului Municipal de Minifotbal Amatori Deva. Partida s-a derulat într-un deplin spirit de sportivitate, deşi a fost aprigă şi a stat sub semnul echilibrului 80 la sută din timpul de joc.

Multe ocazii, un singur gol

Vicelidera seriei 1, Full GSM, a avut viaţă grea în întâlnirea cu „lanterna roşie”, Sews I Deva. În ciuda diferenţei mari din clasament, s-a jucat de la egal la egal, pe contre, cu multe ocazii la ambele porţii. Au fost şi momente încinse, cu intrări mai bărbăteşti, însă jocul s-a menţinut în limita sportivităţii şi a caracterului prietenesc al competiţiei.
„Cabliştii” au început cu ambiţie şi au atacat cu îndârjire poarta adversă, motivaţi de dorinţa de a părăsi ultimul loc. Cea mai clară ocazie a lor, după multe altele, i-a aparţinut lui Moisă (min. 22), care a ţintit bara. Full GSM a fost asemeni unui pokerist experimentat, care joacă la cacealma şi aşteaptă cu viclenie greşeala adversarilor. Momentul de slăbiciune al „cabliştilor“ a venit cu două minute înainte de pauză. Exact atunci, căpitanul de la Full, Lucian Fer, a şutat cu efect, iar mingea a fost deviată de un adversar în propria poartă, scor 1-0. Putea fi 2-0, însă acelaşi Fer (min. 25) a ţintit bara.

Plus de pragmatism

Full GSM a profitat de momentul psihologic favorabil şi şi-a majorat avantajul, imediat după pauză. Mariş (27) a deviat  în plasă din apropiere de poartă, după un şut expediat de Adi Balşa, scor 2-0. Golgheterul de la Full GSM, Adi Balşa, putea duce scorul la 3-0, în minutul 28, însă şutul său a lovit bara. Sews a replicat şi a reaprins speranţele obţinerii unui rezultat bun, printr-un gol spectaculos marcat de Cojocaru (min. 29). Din acest moment, vreme de 10-11 minute, jocul a fost pe muchie de cuţit, ambele formaţii având bune ocazii de gol. Mai experimentaţi şi mai pragmatici, jucătorii de la Full GSM au dat lovitura prin veteranul Imbre (min. 38), care a înscris cu o lovitură de cap, 3-1, după un un-doi cu Adi Balşa. Trădată de propriile erori, Sews I a depus armele, iar Puşa (min. 48) a stabilit scorul final la 4-1, după ce a finalizat elegant o acţiune personală. (C. Marinuţ)

Full GSM – Sews I Deva 4-1 (1-0)

Au marcat: Fer (23), Mariş (27), Imbrea (38), Puşa (48) / Cojocaru (29).
Full GSM: Medre – Balşa, Fer, Mariş, Nodiş, Lazăr, Puşa, Imbrea, Chitimia.
Sews I: Trif – Căprău, Morariu, Bogdan, Moisă, Cojocaru, Vasiu, Burda, Ardean, Curcă, Moldovan.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Foarte interesant articol despre un foarte interesant meci. Bravo jurnalistilor de la MH! Saptamana viitoare poate scrieti despre Nemuritorii - AVS...

Recent Posts

DOI POLIȚIȘTI HUNEDORENI AU SALVAT VIAȚA UNUI BĂRBAT AFLAT ÎN PERICOL IMINENT

O intervenție contra-cronometru, în condiții dificile, a făcut diferența dintre viață și moarte. Doi polițiști…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi s-a reactivat și, după ce a…

o zi ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că Asociația CORNELIUGROUP Cercetare-Inovare marchează o etapă istorică: celebrarea a 18…

o zi ago

Bulina neagră

S.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de omor…

o zi ago

Scandalul reducerii claselor de la liceele din Deva ia amploare

Scandal monstru din cauza reducerilor claselor de a IX-a la liceele din municipiul Deva. Cel…

o zi ago

Femeie cercetată pentru furt din catedrala ortodoxă Ghelari

O femeie de 52 de ani a fost reţinută de poliţie, fiind acuzată că ar…

o zi ago