Categories: FlashSport

Fără „vedetă”, dar cu speranţe

Ciprian Marinuţ

CSS Hunedoara se va prezenta, azi, la startul Campionatului Naţional de Nataţie, de la Bucureşti, fără multiplul campion de anul trecut, Alexandru Ancuţa (foto), scos din lot pe motive de indisciplină, dar cu ambiţia de a se menţine în top. Clubul hunedorean va fi reprezentat doar de doi înotători la masculin şi de patru sportive la feminin.

Probleme şi… probleme
Cu „abonament” la medalii la competiţiile importante din ultimii ani, CSS Hunedoara are şanse mici de a repeta nivelul performanţelor anterioare la Naţionalele rezervate juniorilor şi seniorilor care debutează azi la Bucureşti. Clubul hunedorean este lipsit de aportul multiplului campion din anii trecuţi, Alexandru Ancuţa, care a… călcat pe bec, aşa că e foarte probabil ca numărul de medalii hunedorene să se reducă substanţial.
Sunt şanse bune ca Adelina Buzdugan (16 ani), Alexandru Bădeaţă (16 ani) şi Cristian Rizan (18 ani) să repete performanţele de altădată şi să fie din nou medaliaţi. E posibil chiar ca fetele din „noua generaţie” să reuşească surprize şi să urce pe podium, deşi au cu patru-cinci ani mai puţin decât adversarele. Însă la nivel de club, absenţa lui Alexandru Ancuţa îşi va pune semnificativ amprenta asupra bilanţului general. „Va fi foarte greu să avem la fel de mulţi sportivi pe podium ca altădată, întrucât ne prezentăm la start cu un lot măcinat de probleme şi accidentări. Alexandru Ancuţa a fost exclus din echipă pe motive de indisciplină. Eu nu-l mai antrenez, pentru că nu am putut să-i tolerez anumite comportamente nepotrivite, în ciuda calităţilor sale excepţionale.  În plus, dintre cei înscrişi iniţial în competiţie, Bogdan Indrei şi Andreea Nan au rămas acasă, din cauza unor probleme de sănătate. Speranţele de medalii se leagă de Cristian Rizan şi Alexandru Bădeaţă, la băieţi, şi de Adelina Buzdugan la fete, singurii din lot care sunt apropiaţi ca vârstă de juniorii I. Celelalte trei fete, Edith Bărbănţan (15 ani), Denisa Ilucă (14 ani) şi Ancuţa Păiuş (13 ani), sunt prea mici pentru a emite pretenţii, însă surprizele nu sunt excluse, pentru că ele merg foarte bine”, a spus antrenoarea Anca Băjan.

Mizează pe probele scurte
Cei şapte înotători hunedoreni care vor lua startul la Campionatele Naţionale de la Bucureşti vor concura în principal în cursele scurte, de viteză, de 50, 100 şi 200 de metri. Excepţie de la regulă fac Adelina Buzdugan şi Alexandru Bădeaţă, care vor concura şi în proba de 400 de metri mixt, o cursă de lungime medie. „Noi ne antrenăm în bazin scurt de 25 de metri, aşa că pregătim în principal astfel de probe scurte”, a explicat antrenoarea Anca Băjan.
Competiţia va debuta azi şi se va încheia duminică, iar la start, sunt peste 500 de înotători de la toate cluburile din ţară.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Un nou proiect marca „Dan Bobouțanu”. Cel mai vechi și mai mare parc din Hunedoara își schimbă complet înfățișarea

    Un lucru este clar. Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a luat în serios…

22 de ore ago

Ilia: tractor şi tocătoare de vegetaţie, din fonduri europene

  Magdalena Șerban Grupurile de Acțiune Locală (GAL) fa­cilitează finanțarea flexibilă a sate­lor, implicarea directă…

24 de ore ago

O nouă investiţie din bani europeni. Au inceput lucrările la Centrul de Îngrijiri Paliative din Municipiul Brad

  Magdalena Șerban Un centru de îngrijiri paliative are rolul principal de a îmbunătăți cali­tatea…

24 de ore ago

Dobra: puteţi obţine identitate digitală modernă, prin Caravana CEI

Magdalena Șerban Caravana Cărții Electronice de Iden­titate (CEI) reprezintă o oportunitate de a obține noul…

24 de ore ago

Polițiștii din Orăștie au emis ordine de protecție provizorii și au reținut doi bărbați în urma unei agresiuni

La data de 26 iulie 2026, în jurul orei 02:07, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

2 zile ago

Un pui de barză căzut din cuib, salvat de pompieri şi de comunitatea locală din Ţebea

Un pui de barză, care şi-a rupt o aripă după ce a căzut din cuib,…

2 zile ago