Categories: Sport

Fără „floricele”, dar învingători

Ciprian Marinuţ

 Antrenorul naţionalei de futsal, spaniolul Sito Riviera, i-a determinat pe tricolori să renunţe la pornirile artistice şi să fie mai pragmatici, iar România a câştigat cu 3-1 (2-0) al doilea meci amical cu Belgia, disputat ieri, la Deva.

Plus de viteză
Sito Riviera a înţeles unde a greşit în primul amical cu belgienii, încheiat la egalitate, scor 2-2, marţi, şi a schimbat „reţeta” tactică la meciul de ieri. Faţă de prima partidă, pe care au dominat-o autoritar, dar n-au câştigat-o, în meciul revanşă, tricolorii au jucat într-un alt registru şi au învins. Românii au redus la maximum driblingurile şi încercările individuale şi au mizat pe multe pase din prima care au sporit viteza combinaţiilor. Noua abordare a provocat panică în defensiva adversă şi s-a dovedit mai eficientă, astfel că românii conduceau cu 2-0, după primele 11 minute de joc.

Gherman, omul meciului
În absenţa lui Matei, care avea o buză imensă după accidentarea dură de ieri, cel mai bun om de pe teren a fost Gherman. Internaţionalul de la FC Deva a deschis scorul în minutul şase şi a majorat avantajul la 2-0, după o pasă a lui Dobre, în minutul 12.
Belgia a pariat pe aceeaşi apărare închisă, ca şi în primul meci, însă românii au găsit ac de cojocul ei, dovadă că Lupu (26) a dus scorul la 3-0, după o pasă a aceluiaşi Gherman. Oaspeţii au reuşit golul de onoare în ultimele secunde, prin Aabbassi şi au confirmat impresia că FC Deva ar fi câştigat mai clar şi mai lejer meciurile cu belgienii, decât a făcut-o naţionala.

Mulţumit de „stranier”
Antrenorul spaniol Sito Riviera s-a declarat mulţumit de unicul stranier din naţionala României şi a pus semieşecul din primul meci pe seama lipsei de omogenitate. „Iuly
Şafar, care evoluează în Ungaria la MVFC Berettyóújfalu, este un câştig pentru naţională. Cu Belgia puteam câştiga ambele partide, mult mai uşor, dacă am fi avut mai multe zile de cantonament centralizat înainte de meciuri. Această deficienţă va fi remediată la următoarele amicale, cele cu campioana mondială, Spania, întrucât naţionala va avea un stagiu de pregătire de cinci zile, înainte de duelurile din luna octombrie cu ibericii”, a spus Sito Riviera.

 România – Belgia 3-1 (2-0)
Au marcat: Gherman ‘6, ‘11, Lupu ‘26 / Aabbassi ‘40.
România: Rizan – Buducă, Cărăuleanu, R. Radu, Şotârcă – Iancu (gk), Dobre, Al-Ioani, Gherman, Lupu, Şafar. Antrenor – Sito Riviera
Belgia: Paggetta – Aabbassi, Vanderlei, Rosa, Fosse, Sabat, Saad, Rosalima, Ferrain, Coppola, Zico. Antrenor: Benny Meurs.
Arbitri: Bogdan Sorescu şi Alexandru Băjan (România).
Sala: Sporturilor din Deva. Spectatori: 200.
Lotul României:
Vlad Iancu (FC Deva), Cătălin Rizan (Galaxy Mediaş) – Florin Matei, Marian Şotârcă, Gabriel Dobre, Robert Lupu, Ion Al-Ioani, Cosmin Gherman (toţi FC Deva), Răzvan Radu (Concordia Chiajna), Bogdan Buducă (Design Braşov), Raj Cărăuleanu, (Moldocor Piatra Neamţ), Iuly Şafar (MVFC Berettyóújfalu).

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din târg șușo­tesc intens pe la colțuri des­pre un funcționar care a ui­tat…

13 ore ago

Bulina albă

Valeriu Butulescu, reputat poet și prozator din Petroșani Pentru organizarea unui simpozion dedicat marelui Constantin…

13 ore ago

Bulina neagră

Andrei M., din Petroșani, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată pentru furt calificat.…

13 ore ago

Cea mai „scumpă” doză: Un tânăr din Călan, condamnat la o amendă de peste 8.000 de lei pentru două folii de cannabis

Un consumator de droguri din orașul Călan, județul Hunedoara, a fost condamnat de magistrați la…

13 ore ago

Spitalul din Brad, un loc al speranței și al vindecării. Secția de Obstetrică-Ginecologie devine una etalon

Magdalena Șerban Când conducerea publică și cea a spitalului își dau mâna, rotițele se mișcă…

13 ore ago