Categories: FlashSport

Fanii unguri i-au jignit pe hunedoreni

 

Ciprian Marinuţ

Suporterii maghiari ai echipei de fotbal Ujpest (adversara Stelei), recunoscuţi ca fiind unii dintre cei mai violenţi, rasişti şi naţionalişti din Ungaria şi-au confirmat răul renume şi când au tranzitat judeţul Hunedoara. Aflaţi în drum spre Bucureşti, cu trenul, suporterii au aruncat cu doze de bere şi au stropit cu suc şi apă persoanele aflate pe peron în gările din Deva şi Simeria şi au scandat la adresa lor: „Ţiganii!“.

Multă agitaţie, nici un incident
Suporterii maghiari, aflaţi evident, sub influenţa băuturilor alcoolice, au fost foarte agitaţi şi gălăgioşi, însă nu au avut loc evenimente deosebite şi nimeni nu a fost rănit. „S-au instituit măsuri speciale de siguranţă, de către Poliţie şi Jandarmerie, deoarece se cunoaşte faptul că suporterii unguri sunt agresivi. Au aruncat cu lichide şi doze de bere, însă nimeni nu a fost rănit, ceea ce este foarte important. Poliţiştii hunedoreni au însoţit grupul de suporteri de la Deva la Alba Iulia, iar alţi poliţişti şi jandarmi i-au preluat în fiecare din staţiile CFR prin care au trecut“, a spus comisarul Vasile Hriţac, şeful Poliţiei Transporturi Hunedoara. Trenul Rapid Viena – Budapesta – Bucureşti Nord a ajuns, ieri dimineaţă, în staţia CFR Deva, cu 70 de minute întârziere, iar poliţiştii susţin că aceasta a fost provocată de faptul că autorităţile maghiare au oprit trenul şi au verificat dacă suporterii au asupra lor obiecte contondente.

Banere extremiste
După intrarea în ţară, unii dintre fanii lui Ujpest au scandat numele echipei lor şi al Ungariei, în timp ce alţii au adus injurii românilor şi i-au făcut ţigani. În gara Curtici, suporterii au afişat pe geamurile trenului steagurile Ungariei, ale clubului Ujpest, dar şi un baner cu harta Ungariei Mari şi textul „Transilvania, Ţară Ungurească”, scris în româneşte. Măsurile de pază ale Poliţiei şi Jandarmeriei vor fi instituite şi astăzi la amiază, între orele 13.00 şi 14.00, când trenul care îi duce acasă pe suporterii formaţiei Ujpest tranzitează judeţul Hunedoara. FC Steaua a întâlnit, aseară, formaţia Ujpest în turul doi preliminar al Ligii Europa, iar returul este programat în Ungaria, la 23 iulie.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Astia erau , precis , prietenii lui Ghiula Wincler si ai lui Lazlo Tokes , cu care se intalnesc , cei doi , mereu la Budapesta si , nu de putine ori , la Miercurea Ciuc !

  • ar fi trebuit amendati ca orice turbulenti .iar ministerul de externe sa aduca la cunostinta comisiei europene atitudinea lor .

Recent Posts

Șpaga, bat-o vina! România, locul 1 la dare de mită

România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la darea de mită. Unul din cinci români…

21 de minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele prin târg că un per­so­naj din zona noastră a fost rugat, politicos,…

22 de minute ago

Bulina albă

Daniel Sorin Clonța, antrenor box CSM Orăștie Pentru că elevii săi au obținut rezultate deosebite…

23 de minute ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de evaziune…

23 de minute ago

DREPT LA REPLICĂ. La articolul publicat de Mesagerul Hunedorean „Era necesar? Călin P. Marian și partea lui de «dezmăț bugetar»”

Articolul publicat de Mesagerul Hune­dorean încalcă flagrant principiile deon­tologiei jurnalistice și înlocuiește infor­marea corectă cu…

24 de minute ago

Percheziții în județul Hunedoara, într-un dosar de furt calificat

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au pus în executare, ieri dimineață, 14 man­date de…

29 de minute ago