Familiile cu probleme din căminul Rempes din Deva au scăpat de evacuare: Primarul i-a mai păsuit şase luni

Volodia Macovei

Marele necaz cu evacuarea unor familii cu copii din căminul Rempes, din Deva, despre care MESAGERUL HUNEDOREAN a scris nu cu mult timp în urmă, şi-a găsit o soluţie parţială prin clemenţa municipalităţii devene. Astfel, familiile respective pot trece peste iarnă în casele lor, cu condiţia să înceapă să-şi plătească din datoriile uriaşe acumulate.

Aproape în stradă
Ieri, câteva familii în prag de evacuare din căminul Rempes, din Deva, au venit în faţa Primăriei, părinţi şi copii, solicitând clemenţa autorităţilor, disperate că vor ajunge în stradă în pragul iernii. Despre situaţia lor am vorbit mai pe larg într-un material anterior, de aceea, vom reaminti doar că e vorba de familii ce locuiesc în acel cămin şi care au acumulat datorii imense la chirie şi utilităţi, în unele cazuri acestea fiind de peste 15.000 de lei. Şi iată că „scadenţa” a venit, conform unei decizii judecătoreşti, şi aceste familii au fost somate de executor să părăsească locuinţele.
În disperare de cauză, oamenii au recurs la ultima soluţie, venind la Primăria Deva, pentru a-i solicita primarului Petru Mărginean îngăduinţă cel puţin până în primăvară.

Fără plată nu se poate
Grupul de familii în prag de evacuare a fost primit de primarul municipiului Deva, alături de care s-au aflat şi viceprimarul Marius Surgent, şi directorul Direcţiei de Asistenţă Socială, Elena Ivan, şi consilieri, într-o încercare de a rezolva această situaţie aparent fără soluţie.
La cererile de clemenţă ale oamenilor, primarul Petru Mărginean a încercat să explice faptul că nu poate fi acceptată situaţia în care unii cetăţeni nu-şi plătesc datoriile cu anii, iar ceilalţi sunt nevoiţi să contribuie pentru a le oferi o locuinţă. „Toată lumea a fost deschisă faţă de problemele dumneavoastră, dar nu vi se pare că e normal să plătiţi? Cetăţenii Devei susţin, din banii lor, şi ajutoarele sociale pe care le primiţi şi cheltuielile locuinţelor unde staţi. Trebuie să faceţi cumva pentru a plăti din datorii. Nimeni nu este absurd. Înţelegem că nivelul acestor datorii e atât de mare, încât nu poate fi acoperit în timp scurt, dar nici fără plată nu se poate”, le-a spus oamenilor primarul Petru Mărginean.

Un ultim gest de bunăvoinţă
Cum cei veniţi la primărie i-au solicitat primarului să îi păsuiască măcar până în primăvară şi să le ofere ceva de lucru în cadrul serviciilor pentru comunitate, Petru Mărginean le-a comunicat că s-a identificat o soluţie de urgenţă, pe termen limitat, pentru a nu-i lăsa în pragul iernii cu copiii în stradă. „Legat de posibilitatea de a vă oferi ceva de lucru pentru comunitate, vom încerca să vedem dacă există cale legală pentru asta. Pentru a nu ajunge în stradă acum, soluţia noastră este ca fiecare familie să semneze un angajament de plată eşalonată a datoriilor în următoarele şase luni. Dar nu numai să semneze, ci şi să se ţină de acest angajament. E un gest de bunăvoinţă în această situaţie şi sper să arătaţi bună credinţă şi să începeţi să plătiţi din datorii. E tot ce putem face să vă ajutăm”, a mai spus primarul Devei.
Conform acestei decizii a primarului, în dimineaţa zilei de astăzi, familiile în prag de evacuare sunt aşteptate la Direcţia de Asistenţă Socială, unde vor semna angajamente de plată pentru următoarele şase luni în prezenţa Elenei Ivan, şefa acestei direcţii. Tot mâine, familiile din căminul Rempes vor fi consiliate de specialişti ai direcţiei, pentru a-şi forma o asociaţie de locatari.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un candidat la o pri­mărie de municipiu are ceva scheleți prin…

2 ore ago

Corvinul Hunedoara, de ieri, „un județ, o comunitate, o echipă”!

A fost mare sărbătoare, ieri, la Consiliul Județean Hunedoara. Fotbaliștii și echipa ma­nagerială de la…

2 ore ago

Bulina albă

Lucian Josan, directorul DSVSA Hunedoara Pentru că inspectorii DSVSA Hunedoara efectuează controale riguroase în diverse…

2 ore ago

Bulina neagră

Viorel Arion, fost primar al Hunedoarei Pentru că, atunci când conducea municipiul Hunedoara, Clubul de…

2 ore ago

O jucărie pentru fiecare

Se apropie Ziua Copiilor, iar unii nu uită ce important este ca fiecare mi­cuț să…

2 ore ago

La Ilia, două cămine culturale sunt renovate și modernizate din fonduri nerambursabile

În cadrul apelului PNRR, edilii care și-au dau interesul au avut șansa să câș­tige susținere…

2 ore ago