Categories: Actualitate

Falsificatoarea de diplome, condamnată definitiv

Natalia Bumbac

Ieri, Curtea de Apel Alba Iulia a dat sentinţa definitivă în dosarul secretarei Colegiului Tehnologic „Constantin Bursan” din municipiul Hunedoara, Monica Bianca Surdilă, acuzată de falsificarea mai multor acte de studii.
Instanţa a respins apelul procurorilor şi a luat act de retragerea apelului depus de inculpată, menţinând sentinţa dată de Tribunalul Hunedoara în februarie 2017. Astfel, Surdilă a rămas cu pedeapsa de doi ani şi 10 luni de închisoare cu suspendare, cu termen de încercare de trei ani, primită pentru infracţiunile de luare de mită şi fals intelectual. Pentru infracţiunea de abuz în serviciu a fost achitată, judecătorii considerând că faptele pe care le-a săvârşit au fost încadrate la celelalte două infracţiuni. Totodată, secretarei colegiului hunedorean i-a fost interzisă exercitarea anumitor drepturi civile pe o perioadă de doi ani. În plus, instanţa a dispus anularea mai multor acte de studii falsificate de secretara colegiului, constând în diplome de Bacalaureat, certificate de competenţe lingvistice şi digitale, sau de absolvire a şcolii.
Secretara Colegiului Tehnologic „Constantin Bursan” din municipiul Hunedoara a ajuns în această situaţie, după ce a fost denunţată de o femeie de la care primise bani pentru a-i elibera mai multe acte de studii. „Inculpata a primit de la denunţătoarea S.D. o sumă de bani, în euro, în vederea eliberării unor certificate de competenţă lingvistică, certificat de competenţă digitală, certificat de absolvire a liceului şi o diplomă de bacalaureat pe numele numiţilor S.R.C. şi S.D.M., fiul, respectiv fiica denunţătoarei S.D., documente pe care le-a înmânat în original denunţătoarei la începutul lunii septembrie 2016 şi care au fost depuse de către denunţătoare la dosarul cauzei”, se arăta într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Pentru aceste acuzaţii, Monica Bianca Surdilă a fost arestată preventiv, după care a fost trimisă în arest la domiciliu. În prezent se află sub control judiciar, măsură care a fost revocată după pronunţarea sentinţei definitive.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Cautam urgent persoane serioase care vor sa lucreze cate 2 ore pe zi, pentru castiguri in timpul liber. Se poate castiga 250 dolari chiar din prima luna, daca incapeti activitate in perioadda 12 aprilie - 12 mai. Cereti mai multe informatii la adresa noastra de email isticioai_aana@yahoo.com

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.

8 ore ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

o zi ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

o zi ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

o zi ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

2 zile ago