Categories: Actualitate

Falşi reprezentanţi ai companiei de electricitate au înşelat un bătrân

După ce un bărbat din Deva a rămas fără economiile făcute cu greu, respectiv 8.000 de lei, metoda folosită de escroci a ajuns şi în Valea Jiului.

Doi indivizi au reuşit să păcălească tot un octogenar, însă în acest caz s-au dat drept angajaţi de la compania de electricitate. În cazul pensionarului din Deva, escrocii au susţinut că sunt instalatori şi trebuie să verifice canalizarea. Cei care au acţionat în Valea Jiului s-au dat drept electricieni. ”Poliţia oraşului Uricani a fost sesizată de un bărbat în vârstă de 82 de ani despre faptul că, în jurul orei 12:00, au venit la domiciliul său doi bărbaţi necunoscuţi, cu o autoutilitară de culoare albă, care au pretins că sunt angajaţi ai unei companii de electricitate şi i-au solicitat să plătească o factură de energie electrică în valoare de 300 lei. După ce le-a oferit celor doi suma cerută, bărbatul s-a consultat cu alţi vecini şi şi-a dat seama că a fost înşelat”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Pensionarul păgubit a depus plângere la Poliţia Uricani iar oamenii legii au deschis un dosar penal şi fac cercetări pentru înşelăciune. Totodată, poliţiştii încearcă să dea de urma celor doi bărbaţi. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob Ridzi: Încep lucrările la Stadionul „Petre Libardi”

Stadionul din Petroșani intră într-o nouă etapă. Astăzi a fost prezent la Petroșani Președintele Consiliului…

24 de minute ago

SPIRIT CIVIC DEMN DE APRECIAT ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA

La data de 1 aprilie 2026, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie a fost îm­pinsă să candideze pen­tru o funcție im­por­tantă,…

o zi ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…

o zi ago

Bulina neagră

M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.

o zi ago