Categories: Actualitate

Biserică spartă de patru tineri din Valea Jiului

Patru suspecţi de furt din biserică au fost prinşi în urma unei razii organizate de poliţişti pe raza oraşului Uricani. Anchetatorii au dat de urma celor patru tineri, cu vârste cuprinse între 17 şi 19 ani, toţi din Uricani, şi-i cercetează pentru furt.
Aceştia au furat dintr-o anexă a bisericii neoprotestante din Uricani aparatură electrică în valoare totală de 1.000 de lei. Bunurile au fost găsite la locuinţele tinerilor şi predate lăcaşului de cult. Cei în cauză sunt cercetaţi penal pentru furt.
Tot la finele săptămânii trecute, doi bărbaţi s-au ales cu dosare penale pentru furt. În acest caz este vorba de tăiere ilegală de lemne iar aceştia au fost prinşi în flagrant în pădurea satului Ţărăţel. „Un echipaj de intervenţie însoţit de personalul silvic s-a deplasat către zona indicată şi a identificat pe drum, în satul Ţărăţel, doi bărbaţi, în vârstă de 30 şi, respectiv, de 35 de ani. Cei doi, folosind un minitractor şi o semiremorcă artizanală, neînmatriculată, transportau mai multe fire de arbori de esenţă salcâm (cantitatea estimată fiind de doi metri steri), tăiate şi sustrase ilegal“, a informat IPJ Hunedoara. Lemnul furat a fost confiscat iar suspecţii sunt cercetaţi atât pentru tăiere ilegală de arbori, cât şi pentru tractarea unei remorci neînmatriculate, pe drumurile publice. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

5 ore ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

5 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…

5 ore ago

Și-a atacat fostul socru cu o lopată pe stradă. Judecătoria Petroșani a dat undă verde pentru începerea procesului

Un bărbat din Petrila va fi judecat pentru lovire și alte violențe, după ce și-a…

5 ore ago

A început contractarea utilizatorilor serviciului de salubrizare!

Magdalna Șerban SUPERCOM a început contractarea uti­lizatorilor serviciului de salubrizare din Zonele 1 Brad, 2…

5 ore ago

Femeie sechestrată timp de zece zile pentru a trece un garaj pe numele concubinului său

Un bărbat de 38 de ani, din mu­nicipiul Vulcan, a fost reţinut de poliţişti, fiind…

5 ore ago