Încep problemele pentru spitale, din cauza facturilor la curentul electric și gazul metan. Toată lumea se așteaptă la sume exorbitante, iar viitorul nu sună prea bine.
Cer despăgubiri de 200.000 de euro
Astfel, la Spitalul Județean de Urgență Deva de la începutul acestui an și până în primăvara care a trecut, facturile la energia electrică și gazul metan au crescut cu 40 la sută.
Pe de altă parte, pe lângă costurile imense pentru utilități, Spitalul județean este obligat să achite sume fabuloase pentru procesele pierdute cu pacienții care au dat în judecată unitatea medicală pentru că au suferit infecții nosocomiale sau de alt fel, după internare.
„Avem câteva dosare de accest gen, de exemplu, plătim acum unui pacient o sumă de 67.000 de lei, după ce el a câștigat procesul cu spitalul pentru nosocomiale. O altă sumă, de 200.000 de euro, riscăm să plătim, dacă un alt pacient va câștiga procedsul pentru infecții asociate actului medical”, a adăugat directorul financiar al unității medicale din Deva. (A.Năstase).
În seara zilei de 16 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au fost…
În ceea ce mă privește, am convingerea că statul are obligația să își protejeze cetățenii…
Echipajele de pompieri, care au intervenit cu 2 autospeciale de stingere, de medie și mare…
Bătaie pe un post de conducere al unui serviciu din subordinea unui edil-șef. Gurile rele…
Erika Preda, directorul CSM Petroșani Pentru că, într-o lume a bărbaților, a ales să fie…
Remus C., din Petrila Pentru că riscă să ajungă după gratii pentru nerespectarea ordinului de…