Fabrica de făină proteică de la Băcia, bătaie de cap pentru săteni

Sorina Popa

Fabrica de făină proteică de la Băcia se pare că le aduce numai necazuri oamenilor de acolo. La toate reclamaţiile trebuie să facă faţă, în primul rând, primarul Florin Alba (foto mic), deşi el nu are nici o vină, fabrica funcţionând de dinainte ca acesta să ajungă pe fotoliul de edil al comunei.

Să nu funcţioneze în weekend
Sătenii au strâns peste 600 de semnături, pe care le-au trimis la toate instituţiile abilitate, în vederea obţinerii unei funcţionări normale a fabricii cu pricina. „Fabrica nu este închisă. Noi am cerut ca ea să nu funcţioneze de sâmbăta de la ora 7 dimineaţa şi până lunea la ora 7 şi, de asemenea, să nu mai depoziteze afară în acest interval materia primă. De ce am cerut acest lucru? Cei de acolo depozitează resturile de animale moarte fără să aibă camere frigorifice, vă daţi seama ce mirosuri sunt în condiţiile în care materia primă stă acolo şi nu este folosită. O altă solicitare a fost aceea ca deşeurile de animale moarte să fie transportate până la fabrica din Băcia tot cu nişte maşini prevăzute cu agent frigorific. Dacă ei le aduc de la sute de kilometri, până la noi au putrezit acele deşeuri”, a declarat primarul comunei Băcia, Florin Alba, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.
Georgeta Barabaş, directorul executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Deva, a afirmat că Fabrica de făină proteică de la Băcia se află în situaţia de revizuire a autorizaţiei de mediu. „Până în 18 iulie, stă pe site-ul agenţiei noastre această autorizaţie şi cine doreşte poate aduce observaţii“, a spus Georgeta Barabaş.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Lasați-l, sărăcutu'in pace! nu vedeti ce mutra de nevinovat are? E mic și el și nu era pe-acolo când s-a inventat fabrica lui peste prajit...Cum să dea piept cu toate?

  • Pe Zegrean il doare in pula de primar, fabrica merge in continuare si banii curg, primaru nare ce sa faca e vai pula lui... n-avea nici la inceput ce aa faca e un agagarici nu are nici o vorba de spus in comuna lui

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Ce avem noi aici? Cla­sica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…

3 ore ago

Bulina neagră

Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…

4 ore ago

Bulina albă

Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…

4 ore ago

Facturi mai mari pentru apa care NU este de băut: Noul tarif unic impus de la 1 octombrie

Lo­cu­itorii de­ser­viți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…

4 ore ago

Condamnări grele pentru doi traficanți de droguri din Valea Jiului: Au primit 9 ani, respectiv peste 6 ani de închisoare

Tribunalul Hunedoara a dictat pe­dep­se severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…

4 ore ago

Justiția a eșuat după 9 ani: Dosarul accidentului mortal de la Aeroclubul Deva, închis definitiv prin prescripție

Dosarul tragediei aviatice din 2017 de la aerodromul Săulești, în care un elev pilot de…

4 ore ago