Categories: Actualitate

Expoziţie de artă decorativă unică în lume la Muzeul din Deva

Exif_JPEG_420

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva găzduieşte între 5 şi 30 mai, expoziţia de artă decorativă semnată Ioana Andrei, un artist complex care aduce în faţa publicului o colecţie de lucrări inedite. Ieri, a avut loc inaugurarea vernisajului care cuprinde 35 de piese, considerate ca fiind unice în lume.

…”Ceea ce fac, fac cu dragoste şi pasiune, având certitudinea că nimeni nu mă poate plagia, niciodată, nicăieri şi nimeni în lume nu va putea realiza «ochiul meu de piatră» care plânge. Poate o va face mai bine, dar nu la fel ca mine…”, arată Ioana Andrei. Se poate spune că originalitatea lucrărilor este dată atât de forma cât şi de conţinutul lor, asta pentru că autoarea foloseşte în creaţiile sale pietrele, aşa cum s-au născut în natură, iar rezultatul este unul irepetabil. „…Pietrele au început să mă fascineze. Am pătruns fără să-mi dau seama într-un atelier al naturii unde apa şi vântul sunt cei mai mari meşteri. Meritul meu este acela că am descoperit frumuseţi, le-am asamblat în forma care mi s-a părut cea mai firească, de la începuturile Lumii, (…). Aşa am început eu să culeg pietre. De fapt, eu adun în jurul meu flori, păsări, oameni, gânduri şi speranţe”, spune artista.
Artistă inovatoare în Arte Decorative, titlu acordat de Academia Română, Ioana Andrei expune pentru a doua oară la Deva, primul vernisaj având loc în 2008 la Galeriile Forma. Autoarea lucrărilor expuse la muzeul devean a mai fost premiată cu Diplomă de Excelenţă pentru promovarea în artele vizuale a unui nou gen de artă decorativă. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Adrian David a luat proba scrisă la concursul pentru funcția de director general al Casei de Sănătate Hunedoara

Adrian David a obținut nota 77,2 la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcției de…

13 minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că un afacerist din zonă a fost lă­sat cu conturile aproa­pe goale…

3 ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, manager Spitalul municipal Brad Pentru că, pentru prima dată, Spitalul Municipal Brad va…

3 ore ago

Bulina neagră

B.N., din Dolj Pentru că a fost prins după ce a furat în repetate rânduri…

3 ore ago

Concurs pentru 20 de posturi de director general la Casele județene de sănătate; post scos la concurs și pentru CAS Hunedoara

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a organizat concurs pentru postul de director general în…

3 ore ago

Speranțe pentru sute de deveni: 132 de locuințe sociale pe strada Depozitelor vor fi date în folosință anul viitor

Municipiul Deva face un pas major în sprijinirea persoanelor aflate în difi­cul­tate, prin avansarea lucrărilor…

3 ore ago