Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva propune publicului, o nouă piesă din patrimoniul său istoric, în cadrul Proiectului
Exponatul lunii septembrie este un OBRĂZAR DE COIF, din bronz, din perioada romană, descoperit în Forul (piaţa centrală) de la Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. Alegerea acestei piese nu este întâmplătoare, ci în directă legătură cu aniversarea naşterii împăratului Traian – 18 septembrie, anul 53 d.Chr.
Lucrat din tablă de bronz bătută în tipar, obrăzarul aparţinea unui coif încadrat în tipul imperialo-galic (Weisenau). Obrăzarul are o analogie aproape similară în castrul de la Aquincum, în prezent Budapesta unde, în epoca romană, staţiona Legiunea II Adiutrix. Aici a fost descoperit un coif, tot din bronz, datat la sfârşitul secolului I d.Chr. care are ambele obrăzare intacte, obrăzare care seamănă aproape până la identitate cu cel descoperit în Colonia Dacica Sarmizegetusa. Pe baza analogiei descoperitorul consideră că obrăzarul din Colonia Dacica Sarmizegetusa trebuie să fi aparţinut unui legionar. Totuşi, până în prezent, nu există suficiente date care să atribuie cu certitudine acest tip de echipament doar legionarilor şi nu şi altor pedestraşi din armata romană. Coiful la care era montat acest obrăzar sau obrăzarul în sine trebuie să fi în fost pierdut cândva după războaiele dacice, după întemeierea oraşului de însuşi împăratul Traian, oraş ce va deveni mai târziu „mica Romă de la poalele Retezatului”.
Armata romană a fost cea mai mare organizaţie internaţională a antichităţii clasice, iar Dacia a avut ocazia să se familiarizeze cu ea, în special după războaiele dacice. În cei cca. 165 de ani de ocupare a Daciei s-au perindat trei Legiuni (unităţi militare de cca. 5.000 oameni), 15 Alae (unităţi militare auxiliare de cavalerie formate din 1000 sau 500 de soldaţi), 47 de Cohorte (unităţi de pedestraşi de câte 1.000 sau 500 de oameni) şi 19 Numeri (unităţi etnice complexe), iar pe pământurile vechilor daci au ajuns, şi de cele mai multe ori au rămas, soldaţi din toate colţurile lumii, devenită acum lumea romană (traci, iliri, nord-africani, hispani, britani şi mulţi orientali) (…) menţionează dr. Cristina Mitar, arheolog Secţia de Arheologie din cadrul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane.
Piesa poate fi văzută, în spaţiul special amenajat şi dedicat Proiectului Exponatul Lunii, din holul Castelului Magna Curia, pe tot parcursul lunii septembrie 2019, de marţi până duminică, între orele 10.00 şi 18.00.
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…
Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…
Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul de Investigații Criminale au fost…
Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, în data de 26 martie 2026, în jurul orei…
Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, în seara de 26 martie 2026, în jurul orei…