Categories: Comunitate

Exponatul lunii la muzeul devean

Pasionaţii de istorie şi în egală măsură iubitorii de tradiţii autohtone pot admira în luna ianuarie, în cadrul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva (MCDR), un set de podoabe populare din Ţinutul Pădurenilor – zona localităţii Cerbăl.
„Bogăţia etnografică a acestui ţinut aparte este relevată şi de podoabele realizate în mare parte din metal, fapt care atestă măiestria pădurenilor în arta prelucrării metalului. Istoria ne arată că Ţinutul Pădurenilor a fost, din cele mai vechi timpuri, unul din leagănele metalurgiei fierului de pe teritoriul României. Podoabele prezentate fac parte din colecţia Secţiei de Etnografie şi Artă Populară Orăştie. Acestea sunt în număr de cinci şi sunt confecţionate din cositor, bronz şi alamă, unele pe suport din piele – Balţii, Lanţ cu inele, Lanţ cu chei, Lanţ cu zale şi Străicuţa de chei sau Chei pe şold. Podoabele sunt compuse din peste 1.000 de piese, în greutate de peste un kilogram. Acestea erau purtate de femei şi aveau menirea de a le spori misterul feminin şi puterea de atracţie”, se arată într-un comunicat de presă. Managerul MCDR, Liliana Ţolaş (foto), lansează o invitaţie hunedorenilor care vor să cunoască o parte din bogăţia pădurenilor. „Am obşnuit publicul vizitator cu un nou concept: acela de a expune lunar, un obiect valoros, care să spună o poveste interesantă. Planificarea în ceea ce priveşte exponatul fiecărei luni din anul 2015 este realizată, iar vizitatorii sunt aşteptaţi cu pliante şi broşuri tematice, astfel încât să ia cu ei informaţiile pe care le punem la dispoziţie”, a precizat managerul MCDR Deva. (M. Şerban)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

RAZIE DE AMPLOARE ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA: ZECI DE AUTOTURISME VERIFICATE ȘI SACȚIUNI CONTRAVENȚIONALE APLICATE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au desfășurat, în cursul nopții trecute, o acțiune de…

2 ore ago

Jandarmii hunedoreni au contribuit la recuperarea și restituirea unui portofel pierdut în municipiul Deva.

În timpul executării misiunilor de menținere a ordinii și siguranței publice în zona Pieței Unirii,…

24 de ore ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII DIN PETRILA, BĂNUIT DE TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE ȘI PORTUL SAU FOLOSIREA FĂRĂ DREPT DE OBIECTE PERICULOASE

Polițiștii din Petrila au intervenit cu promtitudine într-un caz de tulburarea ordinii și liniștii publice…

o zi ago

Bulina albă

Florin Alba, primarul comunei Băcia Pentru multiplele proiecte investiționale câștigate din fonduri nerambursabile.  

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o funcționară de la poa­lele Cetății are o schemă extrem de in­genioasă…

2 zile ago