Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva (MCDR) aduce în atenţia vizitatorilor săi, la categoria „Exponatul lunii”, o statuetă de bronz aurit ce a fost descoperită în zona capitalei Daciei Romane şi poate fi admirată în spaţiul special amenajat la intrarea în Palatul Magna Curia.
Importanţa piesei a determinat clasarea ei în categoria „Tezaur” a patrimoniului cultural naţional, motiv pentru care a fost selecţionată în expoziţia „Comorile României” vernisată la Muzeul Naţional al Chinei din Beijing şi itinerată la Muzeul Provinciei Sichuan din Chengdu.
„Exponatul face parte din colecţia secţiei de la Sarmizegetusa (Ulpia Traiana) a Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane, fiind descoperită în primăvara anului 1995, cu ocazia unei cercetări de teren desfăşurate în zona capitalei Daciei romane, Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. Este vorba despre o statuetă de bronz aurit, fragmentară (lipseşte capul statuetei, iar stratul de aur nu mai acoperă piesa uniform), cu o înălţime păstrată de 27 cm. Statueta redă un personaj feminin, în poziţie aşezată şi cu torsul întors spre stânga, având braţul stâng sprijinit de suportul pe care era aplicată, iar cel drept fiind adus spre piept. Personajul este o menadă (nimfă posedată de o furie mistică), care făcea parte din cortegiul lui Bacchus/Dionysos”, se arată în comunicatul reprezentanţilor MCDR Deva. (M. Şerban)
Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…
Magdalena Șerban Municipiul Vulcan are parte de multe valuri în ultima vreme. Așa că…
Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…
Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…
O intervenție rapidă a polițiștilor din Hațeg a dus la identificarea unei femei de 27…
Max, colegul nostru cu nas fin și energie cât cuprinde, a împlinit, astăzi, 1…