Exerciţiile fizice şi diabetul

 Simona Timofte

Majoritatea persoanelor cu diabet tip II sunt obeze sau supraponderale. Este clar că au facut diabet pentru că au mâncat şi nu din stres sau… prea multă mişcare.
Din păcate, medicii prescriu de la început insulina sau medicamente orale diabeticilor asimptomatici, chiar dacă ştiu că dieta şi regimul de viaţă nu au fost respectate corect. Nu se mai ţine cont din păcate, nici de lipsa de sinceritate a pacientului care vine şi spune că face mişcare dar poate că acesta nu iese din casă decât să meargă să-şi cumpere pâine, la chioşcul din colţ… de aici şi uşurinţa cu care şi pacientul acceptă nişte pastile (mai degrabă), decât efortul fizic. (Cu cât iei în greutate mai mult, cu atât dorinţa de a te mişca este mai absent). Se ştie de altfel, că o dietă alimentară îmbinată cu exerciţii fizice regulate pot ţine diabetul în frâu, fără medicamente antidiabetice. Oare la ce este bună atâta mişcare? Este dovedit ştiinţific (din 1919) că exerciţiile fizice duc la o scădere mai rapidă a zaharurilor din sânge. Nu degeaba se recomandă persoanelor care vor să slăbească un program de exerciţii fizice bine pus la punct… (zaharurile din sânge se transformă în energie şi nu se mai depun sub formă de adipocite în ţesutul adipos). Un alt aspect de luat în seamă ar fi ca diabeticii dependenţi de insulină ar putea să-şi injecteze mai puţină insulină doar prin practicarea exerciţiilor fizice. De ce? Pentru că se cunosc efectele dezastruoase ale insulinei din organism şi atunci… nu este de preferat mişcarea şi oxigenarea astfel a tuturor ţesuturilor pentru o sănătate de fier?

(Informaţii suplimentare şi programări la tel. 0741-087.588 sau la Cabinet nutriţie Simona Timofte, Deva, Piaţa Victoriei, clădirea IPH, camera 8, parter)

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR DIN HUNEDOARA ÎNTR-UN CAZ DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit prompt, în seara zilei de 27 martie…

2 ore ago

ACȚIUNI AMPLE ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU MENȚINEREA ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 27 martie 2026 și în noaptea…

2 ore ago

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

15 ore ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

15 ore ago

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

17 ore ago

ANGAJAT DIN ORĂȘTIE, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE AR FI SUSTRAS COMPONENTE ELECTRONICE DINTR-O FABRICĂ

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul de Investigații Criminale au fost…

20 de ore ago