Excluderile din PRM Hunedoara rãmân definitive

Nicolle Ebner

După ce a finalizat analiza activităţii tuturor organizaţiilor locale din judeţ şi a început „curăţenia de primăvară” în partid, Costel Avram, preşedintele filialei judeţene PRM Hunedoara (foto), se declară „încrezător în viitorul partidului”.

Sărăcia, factor de creştere în sondaje
Costel Avram susţine că, potrivit unui sondaj pe care-l va da publicităţii în scurt timp, 10 la sută dintre români au devenit simpatizanţi şi susţinători ai PRM, iar procentul este în creştere. Numai că, Avram este conştient de adevăratele motive ale creşterii în opţiunea electoratului şi nu mizează doar pe cifre. „Suntem în creştere, dar nu ca urmare a măsurilor organizatorice, ci pe fondul sărăciei şi a problemelor sociale din ţară”, spune liderul peremiştilor hunedoreni. Însă, Avram a subliniat că numai prin măsuri organizatorice adoptate la nivel judeţean şi naţional vor asigura viitorul PRM şi-i vor mări importanţa pe eşichierul  politic. El a mai precizat că măsurile adoptate de conducerea filialei judeţene PRM Hunedoara, pentru a trezi la viaţă unele organizaţii locale, au fost aprobate până şi de conducerea centrală. În special, excluderile. „Ionică Rovinaru a contestat la centru decizia de excludere din organizaţia locală PRM Simeria. Din păcate pentru el, Biroul Permanent al PRM, întrunit în 18 februarie, a aprobat măsura noastră, decizia fiind semnată de Vadim Tudor în persoană. Mă surprinde cât de mult se luptă Rovinaru acum, să rămână în partid, după ce ani de zile a fost ca şi inexistent în organizaţia din Simeria”, declară Costel Avram, convins că liderii locali vor trage învăţămintele de rigoare din păţania lui Rovinaru.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

o zi ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

o zi ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

o zi ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

o zi ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

o zi ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

o zi ago