Un bărbat din Țara Hațegului s-a ales cu o amendă usturătoare și permisul suspendat pentru trei luni, pentru că ar fi condus pe drumul comunal din Șerel, deși era sub influența alcoolului.
Omul se știa curat ca lacrima și a negat că ar fi pus strop de băutură în gură, dar aparatul de testare a arătat că avea o concentrație infimă, adică 0,04 mg alcool pur în aerul expirat. N-a fost chip să-l convingă pe polițist. Prin urmare, bărbatul a solicitat să-i fie respectat dreptul de a i se stabili alcoolemia prin analize de laborator, adică să fie dus la spital pentru recoltarea probelor biologice. Rezultatul de la Medicina Legală a fost că nu băuse, adică zero alcool în sânge. Rămas totuși cu amenda, șoferul s-a adresat Judecătoriei Hațeg pentru a-i fi anulat procesul verbal și înapoiat permisul de conducere.
„Instanța observă că petentul a dovedit netemeinicia procesului-verbal de constatare a contravenției, demonstrând că nu a condus vehiculul sub influența băuturilor alcoolice și, astfel, fapta reținută în procesul-verbal atacat nu există”, au stabilit magistrații Judecătoriei Hațeg. Instanța a anulat procesul verbal, l-au scutit pe bărbat de plata amenzii și i-au înapoiat permisul de conducere. (M. Gânju)
Doi amici afaceriști din sudul județului, cunoscuți pentru faptul că s-au lăudat cu relațiile și…
Constantin Radu Tudosie, regizor și actor al Teatrului Dramatic „I. D. Sîrbu” din Petroșani Pentru…
Cristian B., din Vulcan Pentru că riscă pedeapsa cu închisoarea pentru că a hărțuit o…
În perioada 15–16 septembrie 2026, polițiștii din cadrul structurilor Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au…
Tânăra l-a cunoscut pe abuzator, un bărbat din Chimindia, pe Internet și a crezut că…
Polițiștii din județul Hunedoara au depistat, marți, 15 septembrie, doi conducători auto care se aflau…