Categories: ActualitateFlash

Excavaţiile de materiale pentru autostrada Deva-Orăştie, blocate

Sorina Popa

Directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Deva, Georgeta Barabaş, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că solicită constuctorilor autostrăzii Deva-Orăştie, oprirea excavărilor pentru materialele de umplutură.
Barabaş susţine că există depuse la sediul instituţiei pe care o conduce, reclamaţii ale oamenilor din satele Banpotoc şi, respectiv Pricaz, acolo unde se află perimetrele de exploatare ale firmelor Strabag şi Straco. Mai precis, şefa de la APM spune că lucrările la autostrada Deva-Orăştie nu vor fi blocate, ci constructorii nu vor mai putea să se aprovizioneze cu umplutură din perimetrele respective, ci vor trebui să apeleze la zgură sau la calcar dolomitic.
Trebuie să refacă planurile
“Precizez că firmele care lucrează la autostrada Deva-Orăştie, Strabag şi Straco, nu au încălcat legea. Însă, acum, sătenii din Banpotoc vor ca pe terenul pe care se excavează pentru materialele de umplutură necesare lucrărilor, să se ridice, la final, o bază sportivă şi spaţii verzi, în locul unei zone de dezvoltare economică, cum era stabilit iniţial. Adică, firma Strabag trebuie să refacă planurile, ca să corespundă nevoii comunităţii de acolo. La Pricaz, avem sesizări că excavările efectuate de Straco, pentru umplutură, se fac la adâncimi prea mari, iar apa bălteşte în acel loc. În asemenea condiţii, terenul respectiv nu poate fi redat circuitului agricol”, a declarat Georgeta Barabaş.  “În condiţiile în care constructorii nu mai pot utiliza excavaţii din perimetrele Banpotoc şi Turdaş, ei vor putea folosi alte materiale de umplutură de pe haldele de zgură de la Hunedoara sau calcarul dolomitic de la Ghelari. Avem destulă zgură în zonă, deci, asta nu e o problemă, trebuie doar să se vrea acest lucru. Am rezolva, astfel şi o problemă de mediu a judeţului”, a adăugat Barabaş.
Nu a dat un răspuns
Pentru schimbarea materialului de umplutură pentru autostradă cu zgură, constructorii au solicitat acordul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, însă această instituţie nu a dat un răspuns scris până în prezent. În aceste condiţii, se pune întrebarea, cine vrea ca autostrada Deva -Orăştie, care are termen de finalizare în 2013, să nu fie terminată până atunci?

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Lucrarile de terasamente sunt practic blocate la Strabag de trei saptamani, mai precis de cand firma Reinhold Meister a anuntat ca e in faliment si s-a retras. Nimeni nu scrie si nu spune nimic, dar adevarul asta e. Excavatiile din albia majora, in imediata vecinatate a noii statii de epurare din Harau s-au facut in dusmanie, era evident ca pericliteaza obiectivul, dar nemtilor nu le pasa, oricum ei stiau ca vor pleca, ungurii care le-au luat locul evident ca nu fac fata, deci cine are interesul sa nu se termine la timp ? Romani nu prea sunt pe santier...

  • PS Poza asta frumoasa e de la podul peste Mures, nu prea are legatura cu lucrarile de terasamente. Si de ce sa aducem zgura de la Hunedoara cand haldele de la Certej sunt la doi pasi ? Oricum se pune problema stabilizarii umpluturii fapt care creste costul si nu le convine celor de la Strabag.

  • Se pare ca “presiunile ” :) )) firmelor de pe Halda Hunedoara au sebsibilizat-o pe Doamna Barabas care se si antepronunta asupra solutiilor ! :) ))
    Lucrarile de refacere trebuie reevaluate dupa ce permisele au fost deja acordate !
    Acum se impune o intrebare : Cui foloseste ? Cibe castiga din asta ?
    Sa ne traiasca “balcanismul ” :) ))

  • ...aşa este!!!..ce, românii îşi fac autostrăzi?????..construiesc autostrăzi toţi neputincioşii din vestul Europei!!!...noi doar plătim!!!!...adormiţii noştrii parlamentari, se gudură pe lângă firmele străine pentru a lua ceva la buzunar!!! ...asta-i toată filozofia!!!...da ce , nu au ştiut de când s-au apucat de proiectul autostrăzii că este zgură la Hunedoara, Certej,şi mai pe tot locul în judeţ????...au descoperit apa caldă!!!...Acum întreb şi aş dori un răspuns, nu de la politicieni,de la colegii comentatori,dacă ştiu că a început al trei-lea război Mondial,ăsta economic !!!!????...fără luptă, am dat Petrom ,Sidex,Romtelecom,am distrus mineritul ,CFR , am dat rezervele moca,şi altele şi altele!!!...

  • Draga Nelu Fesenelu, vad ca esti mare patriot dar, din nefericire, nu stii sa scrii in limba romana. Corect se scrie "nostri" nu "nostrii" cum ai scris Domnia Ta. Spune concret care parlamentar ia spaga pentru autostrazi ca sa putem sa il dam pe mana justitiei. Apoi, de ce trebuiau sa stie senatorii de zgura din judetul Hunedoara ? Ei administreaza constructia autostrazii ?

  • pai avand in vedere ca se face recomandare pt dolomita si zgura, iar in zona e o firma a d-lui tender, atunci raspunsul e deja dat. e cu cantec recomandarea asta.
    se apuca banpotocul sa isi faca baza sportiva. intai sa aiba drumuri asfaltate si canalizare si dupa aia sa isi faca baza sportiva.
    daca se face ceva nu e bine, daca nu se face iar nu e bine. ne meritam soarta

  • Ca de obicei mijloacele mass-media dezinformeaza
    1. La Banpotoc se lucreaza zi lumina, se poate verifica de oricine lucrarile de excavare nu s-au intrerupt.
    2. Satenii din Banpotoc au cerut ca DUPA terminarea autostrazii zona de excavare sa devina zona verde SAU zona recreativa si de sport.
    Nu inteleg ce este rau in asta? Cand s-au inceput lucrarile pe deal exista o pasune si o padure de salcam dl anaconox( si altii care scriu asa... fara sa gandeasca) , nu vi se pare normal ca firma care lucreaza acum sa lase cel putin asa cum a gasit?
    Toti ne dorim autostrada acesta dar dupa ce este gata trebuie sa ramana cel putin la fel de frumos.

  • Noi vrem doar sa fim siguri ca dealul va fi reabilitat, DUPA ce se termina lucrarile si toata lumea este fericita ca avem autostrada.
    Dupa ce a deservit doi ani unui interes national dorim ca aceasta zona sa fie ,,Zonă de recreere, spatii verzi si sport"

  • Asta-i mana lui Calimente. Este foarte clar. Ca sa poata el sa-si vanda zgura la suprapret face orice. A oprit pe Agregate Buituri sa exploateze ca sa ramana el singurul producator de zgura, chiar daca are de 4 ori pretul celuilalt. Nu uitati ca este zgura si la Calan , de o calitate net superioara celei de la Hunedoara. Scandalul cu Banpotocul a pornit tot de la un angajat de-al lui Calimente la Antena 1 Deva.

  • Ce zice popa raspopit Mircea Mihulet( ia cu 5 maini si da cu una daca se poate nici aia), ori ii popa ori sluga la Molot( Hd Tv)
    Nu se numeste popa si face de rusine haina preoteasca este un nesatul

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Tupeu de nei­ma­gi­nat pentru un purtător de lămpaş. Obişnuit ani de zile cu ciordelile şi…

o oră ago

Bulina albă

Bogdan Mihăilă, tânăr pasionat de saxofon Pentru că a obținut trofeul ”Lira cu briliante” la…

o oră ago

Bulina neagră

Mihai B., recidivist Pentru că a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea după ce…

o oră ago

Tânăr jefuit de o damă de companie

Bărbatul din municipiul Vulcan a petrecut într-un bar din localitate, iar spre miezul nopții și-a…

o oră ago

Curtea de Apel Alba Iulia decide în dosarul polițistului prins cu mită

Ofițerul din cadrul Poliției Petroșani rămâne în arest la domiciliu au decis magistrații Curții de…

o oră ago