Patru dintre cei nouă tineri rugbişti de la Ştiinţa Petroşani care au fost transferaţi de la echipe din Baia Mare au reuşit să promoveze examenul de bacalaureat chiar înaintea dificilei confruntări cu Stejarul Buzău, programate azi în deplasare, în prima etapă a play-off-ului Diviziei Naţionale. Cei nouă jucători au făcut joncţiunea cu echipa antrenată de Alexandru Lupu (foto) ieri la Buzău, iar azi, de la ora 18.00 o parte dintre ei vor fi titulari în confruntarea cu „stejarii”. Tehnicianul echipei hunedorene susţine că echipa sa va aborda jocul cu încredere şi că poate obţine un rezultat pozitiv. „Este un meci dificil, întrucât vom întâlni echipa care s-a dovedit a fi cea mai puternică în meciurile din sezonul regulat. Totuşi, meciul începe de la zero la zero, aşa că nu suntem deja învinşi. Vom aborda partida cu seriozitate şi încredere, întrucât considerăm că şansele la victorie sunt egale pentru ambele combatante”, a spus Alexandru Lupu.
Echipa de rugby Ştiinţa Petroşani va debuta, oficial, în Cupa României, sâmbătă, 26 martie, pe teren propriu împotriva formaţiei Stejarul Buzău. Partida va conta pentru etapa a doua din „Cupa României” şi va începe la ora 10:00. Oficialii Ştiinţei aşteaptă cât mai mulţi spectatori pentru a susţine gruparea studenţească spre…
Nimic nu mi se pare mai frumos decat publicarea unui articol de promovare a echipei de rugby din Petrosani, cu poza antrenorului in tricoul echipei de rugby Steaua Bucuresti :))
View Comments
Nimic nu mi se pare mai frumos decat publicarea unui articol de promovare a echipei de rugby din Petrosani, cu poza antrenorului in tricoul echipei de rugby Steaua Bucuresti :))