Ex-primarul din Aninoasa şi fosta USP, puşi la plată

Maximilian Gânju

Fostul primar al localităţii Aninoasa, Ilie Botgros (foto), totodată şi preşedinte al Uniunii Social Populare, a fost obligat de instanţă să achite datoria pe care alianţa, desfiinţată între timp, o are din campania electorală.
Nu doar Ilie Botgros trebuie să scoată suma datorată furnizorului de electricitate care a chemat în judecată Organizaţia Aninoasa a USP, ci şi membrii de partid. Judecătoria Petroşani a admis cererea Enel, însă hotărârea primei instanţe nu este definitivă şi fostul primar Botgros poate face apel. Disputa dintre edil, ca reprezentant al fostei USP, şi furnizorul de electricitate a apărut după ce, la alegerile trecute, organizaţia a închiriat mai mulţi stâlpi de iluminat pe care să-şi amplaseze materialele electorale. Botgros era preşedintele PDL la acea vreme şi a candidat din partea Uniunii Social Populare, însă a pierdut alegerile. Chiar dacă USP Aninoasa a dispărut, Botgros a rămas cu o datorie de peste 600 de lei către Enel, bani ce reprezintă contractul de închiriere a opt stâlpi de iluminat pe perioada electorală.
Ex-primarul Aninoasei a recunoscut datoria pe care o are, el fiind răspunzător, dat fiind faptul că era şeful USP, dar a mai susţinut că n-a primit factura şi din acest motiv nu s-a achitat de obligaţie. Imediat după ce a fost dat în judecată, fostul edil s-a angajat să achite datoria împreună cu foştii USP-işti, însă n-a mai făcut acest lucru. Prin urmare, debitorul n-a mai renunţat la acţiune şi magistraţii Judecătoriei Petroşani au hotărât că datoria de 667 de lei trebuie plătită.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Mare supărare mare în rândul unui cunoscut per­so­naj de pe plaiurile noas­tre mioritice, care a…

9 ore ago

Bulina albă

Dr. Daniel Angelescu, medic oftalmolog Pentru că și-a propus să sta­bilească un record mon­dial. El…

9 ore ago

Bulina neagră

E.S., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

9 ore ago

Revoltă în subteran la Mina Vulcan: Zeci de mineri refuză să iasă la suprafață din cauza salariilor

Au fost tensiuni majore în Valea Jiului. Mai mulți mineri din schimbul de noapte de…

10 ore ago

Un poluator din Hunedoara a scăpat de închisoare după ce și-a recunoscut fapta și a curățat zona

O societate comercială din județul Hunedoara, cercetată penal pentru ges­tionarea ilegală a deșeurilor peri­cu­loa­se, a…

10 ore ago