Categories: Comunitate

Eveniment artistic pentru persoanele cu handicap

Cristina Ghenea

Câteva zeci de persoane cu handicap, din Deva, au marcat Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, printr-un eveniment artistic, devenit deja tradiţie. Cu mic, cu mare, aceştia au cântat şi s-au distrat de minune, vreme de câteva ore.

Evenimentul a fost organizat şi găzduit de Asociaţia Handicapaţilor Neuromotori, căreia i s-a alăturat şi Asociaţia Antiparkinson. Peste 30 de persoane de toate vârstele s-au bucurat de momente artistice, de colinde, şi de mici cadouri, iar elevii Liceului Traian, din Deva, au susţinut un spectacol pentru sărbătoriţi. „De circa 20 de ani, obişnuim să organizăm această serbare, iar pentru că se apropie Moş Nicolae, am combinat cele două evenimente, pentru a oferi şi câteva surprize, în special pentru cei mici”, a declarat Marius Boldor, vicepreşedintele Asociaţiei Handicapaţilor

Neuromotori din judeţul Hunedoara.
Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi este marcată în fiecare an, în 3 decembrie. Data a fost stabilită în 1992, de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), pentru a motiva populaţia să înţeleagă efectele dizabilităţilor şi pentru a combate discriminarea.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Cand se va organiza un training si pentru ziaristii cu handicap? Poate vor invata sa scrie "persoane cu dizabilitati".

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile din culisele unui partid au explodat, iar în tabăra purtătorilor de fanion galben-albastru e…

19 ore ago

Bulina albă

Dr. Daniel Angelescu din Deva Pentru că a stabilit un record mondial în oftalmologie, respectiv…

19 ore ago

Bulina neagră

David S., din Vulcan Pentru că a fost condamnat la închisoare pentru lipsire de libertate…

19 ore ago

O cursă contra cronometru pentru demnitate: Un hunedorean întors din Anglia cu cancer în fază terminală a fost arestat în baza unei condamnări mai vechi

Un apel disperat zguduie comuni­tatea din Călan și pune sub semnul întrebării limitele umanității în…

19 ore ago

Investiție în viitorul învățământului tehnic: O nouă hală modernă a fost finalizată la Liceul Tehnologic Agricol Alexandru Borza din Geoagiu

Magdalena Șerban Baza materială a Liceului Tehnologic Agricol Alexandru Borza din Geoagiu continuă să se…

19 ore ago