Categories: ActualitateFlash

Cetatea Deva se reîntoarce la viaţă

Natalia Bumbac

Redeschiderea Cetăţii Deva pentru vizitatori va fi marcată de un eveniment cultural-artistic, organizat de autorităţile locale ale municipiului în parteneriat cu Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva. Festivitatea dedicată publicului larg va avea loc în 3 aprilie, începând cu ora 13.00.
„Vom organiza acest eveniment cultural-artistic pentru a marca redeschiderea cetăţii, la care sunt invitaţi să asiste toţi cetăţenii Devei. Evenimentul este coordonat de Alexandru Gruian, directorul Centrului Cultural Drăgan Muntean. Ideea mea pe viitor este ca fortăreaţa să fie vie, iar astfel de momente culturale să aibă loc o dată pe lună”, ne-a
declarat Petru Mărginean (medalion), primarul municipiului Deva. Acesta a mai spus că accesul în data de 3 aprilie la cetate se va putea face atât pe traseele pietonale, cât şi cu telecabina.
Programul festivităţii de deschidere a Cetăţii Deva va cuprinde mai multe activităţi, printre care „Salutul ordinelor cavalereşti din cetăţi transilvane” şi „Reenactment istoric & spectacol susţinut de Terra Dacica Eterna, Ordinul Cavalerilor de Hunedoara, Ansamblul Rennaissance Deva şi Trupa Arhaica”.
Cetatea Deva se redeschide vizitatorilor după ce trei ani de zile, accesul a fost restricţionat la o zonă de belvedere, această parte a monumentului istoric fiind în reabilitare.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

În Sudul județului, un­de pe vremuri se sco­tea diamantul ne­gru, câțiva băieți isteți au ­descoperit…

16 ore ago

Bulina albă

Avram Iancu, sportiv din Petroșani pentru că a reușit să stabilească o performanță pentru România,…

16 ore ago

Bulina neagră

Marius m., din Lupeni, recidivist pentru că a urmărit, atacat și tâlhărit o bătrână care-și…

16 ore ago

Deva: urmărire în trafic după ce un șofer fără permis nu a oprit la semnalele polițiștilor. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore

Polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică Deva au solicitat oprirea regu­la­mentară a unui autoturism care…

16 ore ago

Polițiștii din Uricani au pus în executare un mandat privind executarea pedepsei cu închisoarea

Polițiștii din cadrul Poliției Ora­șu­lui Uricani au desfășurat o acțiune pentru punerea în aplicare a…

16 ore ago

Vlad și Alexandru au sprijinit polițiștii în prinderea unui bărbat urmărit

În timp ce se aflau în timpul liber, în zona Centrului Vechi din municipiul Deva,…

16 ore ago