Aproximativ doi ani de zile a tot fentat fiscul, neplătind statului taxele şi impozitele datorate, însă în cele din urmă a ajuns pe mâna poliţiştilor. Este vorba despre un patron din municipiul Hunedoara, V.G., de 45 de ani, care în perioada ianuarie 2009 – decembrie 2010 a „omis” să plătească taxe şi impozite de aproape 2.000.000 de lei. Potrivit oamenilor legii, acesta nu a înregistrat în evidenţele contabile ale firmei tranzacţii comerciale în valoare de aproximativ 6.256.000 lei, sustrăgându-se astfel de la plata unor taxe şi impozite de circa 1.900.000 lei. Acum el este cercetat pentru evaziune fiscală. (C. Ghenea)
Un bărbat de 43 de ani din municipiul Hunedoara va fi cercetat penal pentru evaziune fiscală, după ce oamenii legii au desoperit că în 2009 ar fi săvârşit o astfel de infracţiune. Din datele IPJ Hunedoara, bărbatul ar fi vândut două tone de fier vechi, cu şapte ani în urmă,…
Un om de afaceri din judeţ, Mihai Cristian, a fost trimis în judecată, de către procurori ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia, sub control judiciar, acesta fiind acuzat de evaziune fiscală în formă continuată.