Livia Botici
Un bărbat din Deva este cercetat penal de poliţiştii hunedoreni, fiind acuzat că pe parcursul unui singur an, a câştigat sute de miliarde de lei din afaceri, tranzacţiile nefiind înregistrate în actele societăţii comerciale, al cărei administrator era.
Manevre financiare
Potrivit oamenilor legii, în perioada 2008-2009, C.H., de 36 de ani, din Deva, a încasat în urma mai multor tranzacţii, suma de 193 de miliarde de lei vechi. Banii proveneau din afaceri cu materiale de construcţii, pe care firma le avea cu o societate comercială din Simeria, iar administratorul devean nu a înregistrat în registrele contabile ale firmei sale, nici un leu din venitul încasat. Conform celor declarate de anchetatori, din cauza acestor manevre financiare, statul român a fost prejudiciat cu 56 de miliarde de lei vechi, reprezentând valoarea TVA-ului şi a impozitului pe profit. Administratorul societăţii comerciale este cercetat în stare de libertate, pentru infracţiunea de evaziune fiscală.
Vigilență maximă într-o instituție publică de la noi, unde un funcționar descurcăreț a transformat biroul…
Adrian David, directorul general al Casei Județene de Sănătate Pentru că a promovat concursul pentru…
V.C., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat după ce a încălcat un ordin…
Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat o acțiune de amploare în perioada 23–27 septembrie, mobilizând…
Polițiștii din Simeria și Deva au identificat rapid doi suspecți (un bărbat de 49 de…
Un tânăr în vârstă de 27 de ani din municipiul Brad a fost reținut pentru…