Iuliu Winkler (foto), președintele organizației Hunedoara a UDMR, a declarat că Kelemen Hunor a primit mandat sa negocieze cu PSD pentru intrarea la guvernare alături de USD.
,,Consiliul reprezentanților unionali l-a mandatat pe Kelemen Hunor și echipa de negociere să discute cu PSD pentru formarea coaliției de guvernământ. Noi avem mai multe propuneri, dreptul minorităților, probleme economice și sociale, infrastructura în Transilvania, cu care se merge la negocieri. Prioritățile noastre sunt cele legislative, finanțările de proiecte. Dacă aceste negocieri decurg bine și intrăm la guvernare, trecem la etapa a doua, discutarea posturilor de secretari de stat și cele din teritoriu. În teritoriu trebuie să se țină cont de Legea Funcționarilor Publici, pentru că unii directori au câștigat procesele după ce au fost schimbați de pe funcții. Nu trebuie să se mai ajungă în asemenea situații’, a declarat europarlamentarul Iuliu Winkler. Potrivit acestuia, conducerea UDMR a fost de acord să se intre la guvernare, doar dacă se acceptă propunerile Uniunii. Petrsonal, Winkler este de acord cu intrarea la guvernare a UDMR.
Mai amintim că hunedoreanul Iuliu Winkler este europarlamentar. Astăzi, 1 martie, Consiliul Reprezentanților Unionali (CRU) reunit, la Târgu Mureș, a aprobat lista cu cei 32 de candidați propuși de Consiliul Permanent al UDMR pentru alegerile europarlamentare din 25 mai, listă pe care Iuliu Winkler se află pe primul loc, ceea ce înseamnă că acesta are șanse reale să mai prindă încă un mandate de europarlamentar. (Sorina Popa)
Operatorii aflați în relație contractuală cu CJ Hunedoara au acționat continuu pe parcursul ultimelor 24…
Pentru a evita incidentele, sfătuim pietonii să circule pe mijlocul trotuarelor, la distanță de clădiri,…
ora 11.00 Situația actualizată a intervențiilor autorităților din județul Hunedoara referitoare la înlăturarea efectelor…
Ca urmare a ninsorilor din ultimele două zile, suntem - și astăzi - în teren…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au reținut, la data de 9 ianuarie a.c., doi…
⚠️ Stimați cetățeni ai comunei Pestișu Mic, în primul rând vă mulțumim pentru înțelegerea de…