Categories: Editorial

Este clar, direcţia-i greşită!

Un recent sondaj, comandat de PSD, relevă că 76 la sută dintre români susţin că în ţara noastră lucrurile merg într-o direcţie greşită.
O vorbă spune că atunci când trei inşi îţi zic că eşti beat, te duci  şi te culci. Deci, când peste trei sferturi din populaţia României afirmă că lucrurile merg într-o direcţie greşită, atunci sigur aşa este. Poate să spună orice preşedintele Băsescu, premierul Boc, liderii pedelişti şi cei pesedişti, că vor face şi vor drege, că au stabilit măsurile de ieşire din criză, că vor trece la aplicarea lor şi câte şi mai câte. Oamenii nu se înşeală, ei şi-au dat seama că actualii guvernanţi nu sunt în stare să gestioneze economia şi finanţele ţării, mai ales acum, când criza economico-financiară a cuprins întreg mapamondul. Nu doar că nu sunt capabili să ţină strâns frâiele guvernării, pentru a diminua şi a stopa efectele crizei mondiale, dar, prin măsurile luate, ne-au băgat în rahat (scuzaţi-mi expresia) până-n gât. Şi nu este nevoie să-mi argumentez cu exemple această afirmaţie, am făcut-o de câteva ori până acum, iar ele sunt la îndemâna oricărui cetăţean care trăieşte în România.
Dar să mergem mai departe, să vedem ce mai cred românii despre actuala situaţie din ţară. Referindu-se strict la economia ţării, sondajul arată că 63 la sută dintre persoanele intervievate au răspuns că ea este proastă, 22 la sută – foarte proastă, iar 81 la sută consideră că aceasta se îndreaptă într-o direcţie greşită. Păi, cum să nu fie proastă situaţia economică a ţării, când de ea se ocupă miniştrii Videanu, Pogea, Berceanu şi alţii ca ei, care nu o dată au dovedit de ce sunt în stare? Cum să nu considere oamenii că ea se îndreaptă într-o direcţie greşită, când de peste şapte luni de când se află la putere, actualii guvernanţi n-au zis decât „vom face”, nefiind măcar o dată în stare să zică „am făcut”?
În ce priveşte situaţia personală, din punct de vedere economico-financiar, sondajul relevă că 64 la sută dintre români sunt de părere că în acest an, comparativ cu anul trecut, le va merge mai rău, 23 la sută consideră că vor fi în aceeaşi situaţie şi doar 10 la sută cred că le va fi mai bine.
Aşadar, aşa văd oamenii situaţia din România anului 2009. Asta este părerea lor despre cum merg lucrurile în ţara noastră, despre  starea actuală şi viitorul apropiat al economiei româneşti. Şi poţi să nu le dai dreptate? Când peste 80 la sută din populaţie afirmă că direcţia-i greşită, atunci, fiţi siguri că aşa este.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vigilență maximă într-o instituție publică de la noi, unde un funcționar des­cur­căreț a trans­for­mat bi­roul…

12 ore ago

Bulina albă

Adrian David, directorul general al Casei Județene de Sănătate Pentru că a promovat concursul pentru…

12 ore ago

Bulina neagră

V.C., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat după ce a încălcat un ordin…

12 ore ago

Razie de amploare în Hunedoara: Zeci de sancțiuni și sute de mașini verificate într-o acțiune de combatere a migrației ilegale și a contrabandei

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat o acțiune de amploare în perioada 23–27 septembrie, mo­bi­li­zând…

12 ore ago

Atenție la metoda „șmen”! Doi suspecți de furt în Piața din Simeria, identificați rapid de polițiști

Polițiștii din Simeria și Deva au identificat rapid doi suspecți (un bărbat de 49 de…

12 ore ago