Handbalistele de la Cetate Deva au suferit a doua înfrângere consecutivă în campionat, pierzând cu 29-25 (14-10) partida din deplasare cu HCM Baia Mare. Antrenorii Sabin Dacău şi Ioan Mătăsaru au fost demişi înaintea meciului, iar formaţia a fost „dirijată” de pe banca tehnică, de finanţatorul Marian Muntean.
Doar 13 minute
Cetate Deva a ţinut pasul cu adversarele doar în primele 13 minute, în care s-a mers cap la cap şi s-a ajuns la scorul de 3-3. HCM s-a desprins apoi treptat, ajungând la 11-6 (min. 25). Cetate a mai dres busuiocul pe finalul primei reprize, astfel că la pauză, diferenţa a fost de doar patru goluri, 14-10. Actul secund a consemnat mărirea ecartului în favoarea gazdelor, care s-au distanţat şi la şapte goluri (23-16, min. 46). HCM şi-a permis luxul de a rula şi rezervele în ultimele minute, iar diferenţa finală a fost egală cu cea de la pauză, de doar patru goluri: 29-25.
Acuză arbitrajul
Marian Muntean, finanţatorul echipei Cetate Deva, susţine că o parte din vina pentru eşec aparţine arbitrelor Cristina Năstase (Galaţi) şi Simona Stancu (Buzău). „I-am lăsat pe cei doi antrenori acasă, să mediteze la modul cum s-a pregătit echipa până acum, dar şi pentru că au avut ceva probleme personale. Am fost în joc în primele 20 de minute ale partidei, iar dacă eram arbitraţi de o brigadă competentă, poate altfel era deznodământul. Tind să cred că arbitrele nu au fost rău intenţionate, dar că nu ştiu mai mult. La un moment dat, ne-au dat două eliminări şi am rămas în patru jucătoare, când eram la egalitate, şi s-a rupt jocul. Am intrat la pauză la minus patru, iar acolo s-a terminat tot”, a spus Muntean. (C. Marinuţ)
Vorbesc gurile rele că o duduie a fost împinsă să candideze pentru o funcție importantă,…
Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…
M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.
Șapte tineri au fost sechestrați, amenințați și terorizați de trei indivizi drogați, înarmați cu macete,…
Inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Hunedoara au aplicat amenzi de peste…
În perioada asta, înainte de Paște, parcă nu mai e doar despre lucruri… e despre…