Eroul naţional Avram Iancu, evocat cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la naşterea sa

Importanţa eroului naţional Avram Iancu pentru istoria românilor a fost evo­cată joi, la Deva, în cadrul unei con­ferinţe internaţionale la care participă istorici din România şi alte nouă state europene şi SUA, manifestarea fiind organizată cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la naşterea celui pe care moţii din Ţara Zarandului l-au numit Crăişorul munţilor.

Specialiști
Intitulat „Avram Iancu – 200 de ani de la naştere. Omul, contemporanii, epoca”, evenimentul este organizat, în perioada 9-10 mai, de Consiliul Judeţean Hunedoara, prin Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, şi în parteneriat cu Academia Română şi Institutul de Istorie „George Bariţiu” din Cluj-Napoca.
Potrivit organizatorilor, comunicările ce vor fi prezentate în cadrul conferinţei sunt realizate la un înalt nivel ştiinţific de către istorici specialişti în istorie mo­dernă, sociologi, filologi, cercetători din domeniul presei, fiind caracterizate printr-o mare diversitate tematică.
De asemenea, pe lângă per­so­nali­ta­tea lui Avram Iancu, se vor pune în lu­mină şi epoca revoluţiei paşoptiste din Europa, ideologiile dominante, con­tem­poranii români şi europeni ai liderului moţilor, legăturile existente între re­vo­luţionarii vremii etc.
„La noi, cel puţin în Ardeal, Avram Iancu e în sufletele tuturor. (…) În acest an va avea loc Congresul naţional al is­toricilor, ediţia a IV-a, la Chişinău, iar acolo va fi o sesiune specială dedicată lui Avram Iancu”, a spus, în deschiderea lucrărilor, preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel-Pop.

Portretul eroului
Prezentă la eveniment, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, născută şi crescută în Ţara Zarandului, a arătat că încă din copilărie a fost educată în spi­ritul respectului faţă de faptele lui Avram Iancu.
„Pentru noi, moţii, Avram Iancu este simbolul dedicării pentru binele po­po­rului român. (…) În vremuri de încercare şi dezbinare, Avram Iancu a arătat că uni­tatea şi curajul pot înfrânge cele mai mari obstacole, devenind astfel o sursă de învăţăminte pentru prezentul şi vii­torul nostru”, a spus ministrul Familiei.
La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Laurenţiu Nistor, gazda manifestării, a arătat că prezenţa la Deva a unor istorici şi specialişti de marcă va contribui la creionarea por­tre­tului eroului naţional Avram Iancu.
„Prin intermediul acestei prestigioase conferinţe, ne dorim să aducem clari­fi­cări asupra vieţii şi personalităţii lui Avram Iancu, la fel cum ne dorim să înţelegem mai profund implicarea sa în mişcarea socială şi naţională a ro­mâ­nilor din Transilvania, alături de alţi lideri importanţi ai vremii”, a punctat pre­şedintele CJ Hunedoara.
Cu ocazia conferinţei, CJ Hunedoara a reeditat volumul „Avram Iancu – o viaţă de erou”, scris de istoricul Silviu Dragomir, despre care preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, spunea că „este cel mai bun biograf al lui Avram Iancu, un simbol pentru Aca­de­mia Română şi pentru istoriografia ro­mânească, în general”. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Directoarea de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara, Georgeta Tomuța, a atacat în instanță, prin ordonanță președințială ordinul președintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă de delegare a ei la București. Experiență Ieri, Tribunalul Hunedoara i-a dat câștig de cauză Georgetei Tomuța, aceasta putând să revină la sediul din Deva. Reamintim că, în urmă cu câteva săptămâni, șefii din București au „executat-o” pe directoarea Agenției de Șomaj din județ, delegând-o la București, în vederea coordonării activității Serviciului Autorizare pentru Plasare Străini. O delegare care punea în pericol programul „Tranziție Justă” în valoare de 26 de milioane de euro. De fapt, bătaia este pe acești bani. Mai exact, cine coordonează proiectul cu fonduri europene. Mesagerul Hunedorean a obținut în urmă cu câteva săptămâni un punct de vedere de la conducerea ANOFM. „Decizia delegării are la bază atât experiența administrativă a doamnei Georgeta Tomuța, precum și studiile acesteia ce vizează domenii ale Științelor Juridice, respectiv Științele Eco­nomice. Proiectele cu finanțare europeană privind Programul Tranziție Justă sunt implementate la nivel județean prin coor­donarea și monitorizarea acestora de că­tre ANOFM, neexistând nici un risc de pierdere a finanțării în ceea ce privește în­locuirea managerului de proiect, situație cu care ANOFM s-a mai întâlnit și în alte proiecte desfășurate de-a lungul tim­pului”, se arată în comunicatul transmis de ANOFM pentru Mesagerul Hune­dorean. Așadar, 1-0 pentru Tomuța în dispută cu conducerea ANOFM. Ce urmează? (S.Popa

Directoarea de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara, Georgeta Tomuța, a…

5 ore ago

Gura lumii

  Vorbesc cârcotașii că o șefă din județ are un apetit foarte mare pentru tinerii…

6 ore ago

Bulina albă

  Polițistul brădean Radu Pavel Pentru că a reușit să urce singur și apoi să…

6 ore ago

Se deblochează 87 de posturi în spitalele din judeţ, la un deficit de peste 800 de angajaţi. Cum e la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva?

  Magdalena Șerban Spitalului Județean de Urgență Deva a înaintat în prima parte a anului…

7 ore ago

Cuplurile de aur vor fi premiate de administraţia publică din Dobra. Şi-au câştigat respectul pentru jumătate de secol împreună

Magdalena Șerban Împlinirea a 50 de ani de căsnicie e una dintre cele mai respectate…

7 ore ago