Categories: Actualitate

Energeticienii pichetează Prefectura

Nicolle Ebner

 Nemulţumiţi că nu a fost soluţionată o serie de probleme şi revendicări ale angajaţilor, liderii Federaţiei „Univers”- care însumează sindicalişti din ramura energie electrică, petrol şi gaze naturale – anunţă declanşarea unor acţiuni de protest, atât la nivel central, cât şi local.
Sindicatul energeticienilor din reţele electrice din judeţul Hunedoara anunţă că va participa la acţiunile de protest organizate de Federaţia „Univers”, pichetând Prefectura Hunedoara, în fiecare zi de miercuri, între orele 12.00 şi 14.00, începând cu data de astăzi. Potrivit lui Adolf Mureşan, preşedintele Sindicatului energeticienilor din judeţul Hunedoara, angajaţii sunt nemulţumiţi că nu s-au finalizat negocierile contractului colectiv de muncă şi cer ministerului să renunţe la intenţia de a construi două companii energetice naţionale. Sindicaliştii cer vânzarea pachetului de până la 10 la sută din acţiunile SC Electrica SA din societăţile de distribuţie şi furnizare, către salariaţi, membri ai consiliilor de administraţie şi pensionari proveniţi din SC Electrica.
De asemenea, energeticienii critică lipsa de implicare a Ministerului Economiei în urmărirea asigurării calităţii serviciului public de transport şi distribuţie a energiei electrice de către operatorii din sistem, fapt care aduce grave prejudicii salariaţilor şi consumatorilor.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

UN GEST DE ONESTITATE CARE MERITĂ APRECIAT – EXEMPLU DE SPIRIT CIVIC ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Începem weekendul cu un exemplu pozitiv pentru comunitate, care demonstrează că onestitatea și spiritul civic…

2 zile ago

Bloc operator adus la standarde europene, în Secţia Ortopedie a spitalului din Hunedoara

Astăzi a avut loc prezentarea oficială a rezultatelor investiţiei de renovare, reabilitare şi modernizare de…

2 zile ago

În urmă cu puțin timp, pompierii Punctului de Lucru Totești au salvat o persoană căzută într-un puț adânc de 4 metri.

Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului.   La fața locului, colegii noștri s-au…

3 zile ago

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății din municipiul Orăștie.

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…

3 zile ago

ANUNŢ LICITAŢIE

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…

3 zile ago