Jiul Petroşani va pierde prin neprezentare partida din etapa secundă a Cupei României în care ar fi trebuit să joace, sâmbătă, cu CFR Simeria, întrucât alb-negrii nu şi-au achitat datoria de 150.000 de euro către foştii jucători. „Jiul nu are drept de joc la acest meci, aşa că vom pierde la masa verde”, a explicat vicepreşedintele Jiului, George Boboc. În aceeaşi fază a competiţiei surprizelor, Mureşul Deva va juca, sâmbătă, 31 iulie, cu începere de la ora 17.30, în deplasare cu CS Ineu, iar FC Hunedoara va întâlni, pe stadionul „Michael Klein, formaţia Pandurii II Târgu Jiu.
Zvonarii de serviciu din regiune au acul fin și ne-au adus la cunoștință o tărășenie…
Marius P., din Lupeni Pentru că riscă să ajungă după gratii pentru infracțiunea de lovire…
Matteo Albei, sportiv din Petrila Pentru că a luat medalia de bronz la Cupa României…
• Polițiștii locali, în prima linie pentru ordine și siguranță în comunitate De la intervenții…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, sub coordonarea Parchetului…
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigare a Criminalității Economice Hunedoara au declanșat o amplă acțiune…