Categories: Eveniment

Elicopter SMURD pentru vestul ţării

Punctul de operare aeriană SMURD de la Aeroportul Arad – care deserveşte şase judeţe, inclusiv judeţul Hunedoara – a fost dotat sâmbătă cu un elicopter nou.
Achiziţionarea aparatului de zbor a fost făcută de către Ministerul Sănătăţii şi a costat şase milioane de euro. Conform autorităţilor, elicopterul EC 145 este unul dintre cele mai performante pentru intervenţii în cazuri de urgenţă. Investiţia a fost asigurată din donaţiile făcute la Fundaţia pentru SMURD, iar aparatul deserveşte judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Bihor şi Sălaj. Până în prezent, în aceste şase judeţe, s-a intervenit pe cale aeriană în 53 de cazuri, accidente rutiere sau transferuri ale unor pacienţi cu afecţiuni grave. (C. Ghenea)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

A fost semnalată prezența unui urs în localitatea Vulcan, zona Paroșeni.

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

2 ore ago

Un bărbat, în vârstă de 52 de ani, a fost salvat în această seară, de pompierii Secției Brad

Victima a fost găsită conștientă și cooperantă, într-o râpă adâncă de aproximativ 20 de metri,…

14 ore ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Zlaști.

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

15 ore ago

Accident mortal pe un drum județean: un tânăr de 25 de ani și-a pierdut viața după ce a lovit un stâlp de electricitate

Polițiștii recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum, în special în curbe…

23 de ore ago