Categories: Comunitate

Eliberarea titlurilor de proprietate, suspendată

Apariţia Noii Legi a retrocedărilor face imposibilă, în următoarele câteva luni, eliberarea titlurilor de proprietate sau emiterea hotărârilor comisiilor de fond funciar.
Asta, pentru că activitatea tuturor comisiilor de fond funciar din ţară va fi suspendată până la apariţia normelor metodologice pentru aplicarea noii legi. Nici punerile în posesie cu terenurile şi imobile nu va fi posibilă în această perioadă. „De fapt, întreaga activitate din domeniul fondului funciar este oprită, deocamdată. Toate unităţile administrativ-teritoriale trebuie să-şi facă analiza suprafeţelor şi imobilelor care au mai rămas de restituit proprietarilor. Apoi, se va face o situaţie centralizatoare, ca să ştim cum stăm la acest capitol. Până la întocmirea situaţiei centralizatoare la nivel local, se suspendă emiterea hotărârilor de validare/invalidare de către comisiile judeţene de fond funciar, eliberarea titlurilor de proprietate, punerea în posesie de către comisiile locale de fond funciar, precum şi orice alte proceduri administrative în domeniul restituirii fondului funciar”, a declarat Dan Terteci, şeful Cancelariei Prefectului. Acesta a mai declarat că, vor exista modificări pe viitor, la nivelul comisiilor de fond funciar. Adică, dacă până acum, primarii erau preşedinţii acestor comisii, de acum încolo, reprezentantul prefecturii va fi cel care va conduce comisia de fond funciar. Excepţie de la această situaţie fac hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile. (A.Năstase)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

De ce ai alege o drujbă electrică?

Într-o lume în care tehnologia avansează rapid, instrumentele electrice devin din ce în ce mai…

11 ore ago

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare în…

16 ore ago