Categories: Actualitate

Elevii din Lăpugiu de Sus, la şcoală, după o săptămână

Livia Botici

Pentru elevii din comuna Lăpugiu de Sus, noul an şcolar începe doar de astăzi. Asta, nu pentru că ei ar fi mai deosebiţi decât ceilalţi şcolari, ci din cauză că părinţii lor nu i-au lăsat să meargă la şcoala din satul Ohaba, acolo unde au fost repartizaţi. Pentru ca elevii să poate avea parte de educaţie, Inspectoratul Şcolar Hunedoara a făcut o concesie şi le-a dat voie părinţilor să-şi înscrie copiii la şcoala din Dobra.

Nu au fost deloc la cursuri

Începând cu data de 13 septembrie, 23 de elevi de clasele V-VIII, din satul Lăpugiu de Sus, au mers zilnic la şcoala din localitate, cu toate că acolo nu se mai fac ore. „Ar fi trebuit să înveţe la Ohaba, dar nu i-am lăsat şi, în fiecare zi, au stat în curtea şcolii din

Lăpugiu de Sus”, a spus mama unui elev. Ieri dimineaţă, însoţit de primarul comunei, un grup de părinţi s-a prezentat la Inspectoratul Şcolar, pentru negocieri privind locul în care vor învăţa copiii lor de acum încolo. Surprinzător, cu toate că nu au fost de acord ca elevii să parcurgă drumul până la Ohaba, spunând iniţial că este prea lung, părinţii au propus ca micuţii să fie transferaţi la şcoala din Dobra, care se află la distanţă de mai bine de 10 kilometri de satul lor. „Poate, dacă ne-ar fi anunţat din timp că şcoala din satul nostru se va închide, atunci am fi fost de acord să înveţe acolo. Aşa, pentru că nu ni s-a spus decât înainte cu o zi de începerea anului şcolar, nu suntem de acord sub nici o formă să ne trimitem copiii la Ohaba”, spune un alt părinte.

„Îi lăsam şi la Deva, numai să meargă copiii la şcoală”

La finalul discuţiilor dintre părinţi, primar şi inspectorul şcolar general, decizia a fost luată. Copiii vor învăţa în şcoala de la Dobra. Vom da primăriei din comună încă un microbuz, cu care să poate transporta elevii la şcoala din Dobra. „Vor fi probleme cu reîncadrarea normelor pentru profesori, dar pentru ca aceşti elevi să înceapă şcoala, trebuie să facem orice. I-aş fi lăsat să meargă şi la Deva, numai să aibă parte de educaţie. Asta este cel mai important. Oricum, au pierdut mai bine de o săptămână de cursuri. Sper să nu mai apară şi alte probleme”, a declarat Alexandru Lăutaru, inspectorul şcolar general. Pentru ca elevii să fie transportaţi la Dobra, o parte din motorina necesară pentru microbuz va fi suportată de către primărie, iar restul, din buzunarele părinţilor. În cazul în care părinţii nu ar fi colaborat cu Inspectoratul Şcolar şi ar fi insistat pentru redeschiderea şcolii din satul lor, exista riscul ca Protecţia Copilului să intervină, întrucât dreptul copiilor la educaţie era încălcat chiar de către părinţii acestora, prin refuzul de a-i trimite la cursuri.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Acest judet a luat masuri drastice in privinta scolilor sale:inchidere ,unire si altele cum nu au fost in alte judere.Vina o poarta Inspectoratul Scolar

  • Larisa, nici de capul tau nu e nimic..Ce vrea sa insemne iii?

    Probabil ai vrut sa spui ceva de genul. Sa stii ca e ceva de capul lapugenilor...

    Parca suna altfel...nu ?
    A naibi gramatica !

Recent Posts

„Bella voce, Bella musica”: Leontina Văduva și Cătălin Răducanu, într-un recital de excepție la Deva

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva organizează, în data de 15 noiembrie…

3 minute ago

Municipiul Deva consolidează dialogul și oportunitățile de colaborare cu Republica Austria

Primarul municipiului Deva, domnul Lucian Ioan Rus a primit astăzi, 29 septembrie 2026, vizita Excelenței…

o oră ago

Primăria Municipiului Deva și serviciile de specialitate continuă acțiunile de igienizare și trasare a locurilor de parcare

Primăria Municipiului Deva, prin Serviciul Administrarea Domeniului Public și Privat, Serviciul Public de Întreținere și…

o oră ago

Complexul Aqualand Deva rămâne temporar închis pentru lucrări de mentenanță și modernizare

Primăria Municipiului Deva și Serviciul Baze Agrement informează cetățenii că, Aqualand Deva rămâne temporar închis,…

o oră ago

Cât îl costă pe un hunedorean să își pregătească locuința pentru iarnă

Primele zile reci vin de obicei cu același semnal pentru proprietarii de locuințe: e timpul…

14 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vigilență maximă într-o instituție publică de la noi, unde un funcționar des­cur­căreț a trans­for­mat bi­roul…

20 de ore ago