Elena Udrea a bãtut palma cu Mircia Muntean

Nicolle Ebner
 
Se pare că, dacă Elena Udrea nu-l agrează pe Ludovic Orban, primarul Mircia Muntean i-a intrat în graţii. Într-un comunicat de presă, emis de Ministerul Turismului, se precizează că Elena Udrea fost de acord să finanţeze proiectul turistic de pe Dealul Cetăţii din Deva. 

S-a semnat contractul de finanţare
Fie a cucerit-o primarul, fie proiectul devenilor a fost foarte bun,  sau pedeliştii fac tot ce le stă în putinţă ca să-l atragă pe liderul liberal în partidul lor, cert este că, în timp ce proiectul telegondolei din Valea Jiului a picat, cel al reabilitării Cetăţii din Deva merge mai departe. Astfel, ministrul Turismului, Elena Udrea, şi primarul Mircia Muntean, au semnat, miercuri, 26 august, contractul de finanţare pentru proiectul „Promovarea potenţialului turistic al obiectivului Zona urbană Dealul Cetăţii şi Centrul istoric al municipiului Deva”. Consiliul Local Deva a depus cererea de finanţare, la Ministerul Turismului, la începutul acestui an. Proiectul are o valoare de 999.183,50 de lei, din care doi la sută reprezintă contribuţia consiliului local.

Cetatea Devei, atracţie turistică de nivel naţional
În cadrul proiectului, va fi promovat potenţialul turistic al municipiului Deva, pentru o dezvoltare economică durabilă a turismului şi a activităţilor conexe din localitate, precum şi pentru captarea interesului faţă de oferta turistică şi câştigarea unei poziţii mai bune a oraşului pe piaţa de profil. Ministrul Udrea a apreciat că proiectul administraţiei publice locale are scopul de a crea infrastructura necesară, pentru creşterea atractivităţii României ca destinaţie turistică, şi prin urmare, a aprobat finanţarea lui. Contractul este cel de-al treilea semnat, dintr-o serie de 19 contracte, care urmează să fie parafate în perioada imediat următoare.
Mircia Muntean confirmă informaţia publicată pe site-ul ministerului şi declară că banii vor intra în cont, săptămâna viitoare.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

11 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

11 ore ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

11 ore ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

11 ore ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

11 ore ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

11 ore ago